Negri - Strigoiul

Costache Negri
Strigoiul (partea a II-a)
Il vampiro (parte II)
Copila cu mare jale
Pe duioas-a crucei cale
Plânge-amar şi neîncetat;
Dar în lume au hotare
Orice chinuri cât de-amare
Ş-a ei lacrimi s-au uscat.
La fanciulla con gran dolore
Sulla penosa via della croce
Piange amaramente e senza posa;
Ma nel mondo ha sempre fine
Ogni pena per quanto dolorosa
E le sue lacrime s’asciugano alfine.
Nestatornice fiinţe,
Ades fetele-n căinţe,
De vremea ce-au prăpădit,
Contenesc a lor oftare
Când zăresc în depărtare
Un vis dulce, fericit.
Fata-n ani de tinereţe,
De plăceri, de frumuseţe
Dori ceas de măritat;
Şi zicea tainic în sine:
„Nu-i nădejde pentru mine
A-mi fi parte de bărbat?”
Iată, cu zgomot soseşte
Şi la pragu-i se opreşte
Nunta-n vesele urări;
Iar copila multvoioasă
De la inima-i duioasă
Goni negrele-ntristări.
5
10
15
20
Creature incostanti,
Le fanciulle in tormenti,
Poi che si sono dolte,
Il sospirar desistono
Allorché di lungi avvistano
Volto beato, e dolce.
La giovine in età
Di diletti e di beltà
Dell’ora nuziale ebbe desio
E nel suo cuore disse: “Forse
Che non mi è dato in sorte
Di trovare marito anch’io?”
Or giunge con gran bolgia
E s’arresta sulla soglia
Il corteo con lieti auguri;
E la giovine che gioisce
Dal mesto cuor bandisce
Tristi sentimenti e oscuri.
Sună buciumul, răsună:
25
Şi mireasa se-ncunună,
La horă s-aruncă-n joc;
Iar o cruce-n depărtare
Sus, pe munte,-n crâng, la zare
Roş luceşte ca un foc!
30
Suona la buccina, risuona:
E la sposa s’incorona;
Ella s’avventa nella danza;
Ma là sul monte una croce,
Come fuoco rosso brucia,
Nella selva, in lontananza!
Veselia conteneşte;
Văzduhul se înnegreşte,
Şi-n furtună clătinat
Codrul de sălbatici fiară,
Ce răcnesc, urlă şi zbiară
Dă un huiet spăimântat.
La gaiezza già dispare;
S’annera lesto l’aere,
Mentre da tempesta spazzato
Il bosco delle belve feroci,
Che lancian grida e urla atroci,
Geme di pauroso ululato.
Fioros, cu-ntinse braţă,
35
Spaventoso, tese le braccia,
1
Cu crunţi ochi, veştedă fată,
Strigoiul de sub pământ
S-arată, ca o mustrare,
Şi-n mireasa cu uitare
Zvârle ţărnă din mormânt.
Pe fata necredincioasă
De jălirea cea duioasă,
Ce în sânu-i au tăcut,
Rece, rece ca de gheaţă,
Şi pe ochi cu neagră ceaţă
O-ncleştă strigoiul mut;
Şi ca vântul în turbare
Pe-o umbră albă călare
Ce n-atinge pe pământ,
Cât săgeata iute-o duce
Lângă el, sub sfânta cruce,
S-o îngroape în mormânt.
40
45
50
55
Spietato l’occhio, smunta la faccia,
Lo strigoi dal sotterra si mostra
Quale ammonimento,
E sulla sposa con intento
Scaglia terra della fossa.
La fanciulla che l’accorato
Patimento ha disertato,
Il cui seno più non piange,
Freddo, freddo come ghiaccio,
Con occhi foschi in braccio
Lo strigoi muto stringe;
E come vento furioso,
Che non sfiora mai il suolo
In groppa a pallida ombra
Con sé, ratto come saetta,
La porta sotto la croce benedetta
Per sotterrarla nella tomba.
Miez de noapte, neagră lună !
In ceriuri fulgeră, tună…
Dar copila au scăpat,
Căci glas de cucoş răsună,
Şi strigoii toţi s-adună
60
Sub pământul blăstemat!
Nera luna, notte fonda!
In cielo folgora e rimbomba…
Ma la fanciulla è salvata,
Già che il gallo canta alto,
E gli strigoi cercan scampo
Sotto la terra dannata!
Lângă crucea-mbrăţişată
Zace fata leşinată
Ş-a ei viaţă s-au oprit;
Dar roua de dimineaţă
În zădar o-ntoarce-n viaţă,
Căci mintea i s-au răpit!…
Le braccia strette alla croce,
La fanciulla svenuta giace
E s’è fermata la sua vita;
Che invano la rugiada
Del mattino i sensi le ridona,
La ragione è ormai smarrita!…
65
[Vă feriţi fete frumoase,
De simţiri necredincioase,
Căci strigoiu-nfricoşat,
70
Ca răsplat-ades soseşte
Şi-n mormântul crud vă răpeşte,
Când în vină v-au aflat…]
[Guardatevi, belle fanciulle,
Da trepidazioni fasulle,
Che per condurvi alla tomba
Spesso lo spaventevole strigoi
Qual compenso viene a voi
Allorché vi trova in colpa…]
[Mânjina, martie] 1855
(da România literară, I, nr. 16, 30 aprilie 1855, p. 200)
2
Pubblicando la seconda parte dello Strigoi, Alecsandri racconta come nacque la collaborazione con
Negri:
Dieci anni orsono mi trovavo nella Bassa Moldavia, alla tenuta del mio amico C. Negri, trascorrendo
piacevolmente il tempo in una fraterna affinità di idee e di sentimenti, e facendo molti e molto belli sogni
per il futuro della nostra patria, com’era uso a quei tempi, quando la nostra gioventù si trovava nel pieno
delle forze degli anni verdi della primavera, e si sentiva meritevole del ruolo illustre cui le circostanze la
chiamavano. Sere intere e perfino intere notti trascorrevamo noi due, discorrendo dei paesi in cui
avevamo viaggiato un tempo insieme, del passato glorioso dei romeni, delle invenzioni del nostro secolo,
dei più celebri maestri italiani, dei nostri poeti favoriti, e spesso il fare del giorno ci coglieva insonni.
Ricordo che al crepuscolo di una sera incantevole tornavamo entrambi a cavallo verso casa, nuotando
nell’oceano di luce che il calar del sole spandeva sulle piane sconfinate della Bassa Moldavia. Le ombre dei
cavalli si stendevano innanzi a noi e tremolavano a terra come fantasmi della landa desolata in cui
viaggiavamo. Negri mi disse:
– Da tempo non ho fatto versi, e questa sera, non so perché, mi passano per la mente strofe e versi
disparati che cercano di congiungersi. Scriviamo in collaborazione una poesia… qualunque essa sia.
– Con gioia, risposi. Quale soggetto potremmo trattare?
– Un soggetto fantastico e nazionale.
– In questo modo abbiamo una ampia scelta, perché il nostro popolo ha una quantità di credenze e di
superstizioni poetiche.
– Scegliamo dunque lo strigoi, e creando il piano della ballata dividiamola in due. Tu comporrai la I
parte e io la parte II.
Questa proposta mi piacque, e ci ponemmo quindi lì per lì a comporre il soggetto della ballata nel
modo seguente:
Parte I: un prode giovinetto si separa dalla promessa sposa e, cavalcando nella pianura, a mezzanotte,
vede in lontananza delle luci misteriose. Si dirige nell’oscurità verso quelle fiammelle e cade in un burrone,
dove muore, senza prete, e diventa uno strigoi. (vedi Lo strigoi in Doine şi lăcrimioare).
La parte II la rendiamo nota ai lettori di România literară pubblicandola nel presente numero.
V.A.
[Sunt acum zece ani, mă aflam în Ţara-de-Jos, la moşia prietinului meu C. Negri, petrecând împreună
intr-o frăţească asemănare de idei şi de simţiri, şi făcând multe şi mult frumoase visuri pentru viitoriul
patriei noastre, precum se obicinuia pe vremea aceea, când tinerimea era în toată puternica verdeaţă a
primăverii, şi se simţea vrednică de rolul măreţ la care ea era chemată de împregiurări. Seri întregi şi chiar
nopţi întregi petreceam noi doi, grăind de ţările în care călătorisem odinioară împreună, de trecutul
glorios al românilor, de iscodirile veacului nostru, de maiştrii cei mai vestiţi ai Italiei, de poeţii noştri
favoriţi, şi adeseori faptul zilei ne găsea neadormiţi. Îmi aduc aminte că într-amurgul unei seri minunate
veneam amândoi călări spre casă, înnotând în oceanul de lumină ce răspândea apusul soarelui pe câmpiile
acele nemărginite ale Ţării-de-Jos. Umbrele cailor se întindea înaintea noastră şi flutura pre pământ ca
nişte fantasme ale pustietăţii, în care călătoream. Negri îmi zise :
– De mult n-am făcut versuri, şi în astă seară, nu ştiu pentru ce, îmi trec prin minte strofe şi versuri
dispărecheate care cerc a se împreuna. Hai să scriem în colaboraţie o poezie… care-a fi.
– Bucuros, răspunsei. Ce sujet să tratăm ?
– Un sujet fantastic şi naţional.
– În soiul acesta avem multe de ales, pentru că poporul nostru are o mulţime de prejudeţe şi de
superstiţii poetice.
– Să alegem dar strigoiul, şi formându-ne planul baladei s-o împărţim în două. Tu să compui partea I şi
eu partea II.
3
Această propunere îmi plăcu, şi ne puserăm deci îndată a alcătui sujetul baladei în următorul chip:
Partea I: un tânăr voinicel se desparte de logodnica lui şi, alergând călare pe câmpii, la miezul nopţii,
vede în depărtare nişte lumini tainice. El se îndreaptă cătră acele flăcări prin întuneric şi cade intr-o
prăpastie, unde moare, fără preot, şi se preface în strigoi (vezi Strigoiul în Doine şi lăcrimioare).
Partea II o facem cunoscută cetitorilor României literare, publicând-o în numărul acesta.
V.A.
(ibidem, p. 199)]
4