va` dal barber e fat tusar

Transcript

va` dal barber e fat tusar
VA’ DAL BARBER
E FAT TUSAR
Commedia dialettale in tre atti di
PAOLO GHIDONI
E’ la prima opera teatrale di Paolo Ghidoni, scritta nel 1968 e rappresentata
a partire dal 1976, prima dalla Filodrammatica di
Formigosa (MN) e,
successivamente, dal Gruppo “Teatro Aperto” di Moglia e da altre
compagnie teatrali della zona.
PERSONAGGI
MEROPE
ACHILLE,
IRENE,
DIANA,
GIORDANO,
ROBERTO,
NARCISO,
BARBARA,
NESTORE,
LEDA,
ULISSE
TERESINA,
BOBO,
suo fratello
moglie di Achille
la figlia
il figlio
fidanzato di Diana
amico di Achille
nipote milanese
padre di Roberto
madre di Roberto
fratello di Irene
madre di Narciso
il ragazzo di Barbara
*******
La vicenda si svolge alla fine degli anni ’60
in un paese del Basso Mantovano
1
VA’ DAL BARBER E FAT TUSAR
COMMEDIA IN TRE ATTI DI
PAOLO GHIDONI
ATTO PRIMO
Scena unica per i tre atti: soggiorno in casa di operai, arredato con
modestia. Due porte a sinistra, una a destra, una finestra sul fondo.
Scena prima (Irene e Merope)
( Sono sedute e stanno cucendo; discutono animatamente. Da sinistra, in
lontananza, si ode una musica frenetica e indiavolata)
IRENE-(Continuando una discussione) Sicur ch’at se anca trop! At fè
propria la vita dla reclusa. Desdat, cara, ch’l’è ura!
MEROPE-( Mesta) Me?....Cusa voet ch’a faga?.....Urmai…
IRENE-Urmai cosa?...Parchè at g’he trentaset an?...Varda: me at deghi
ch’ag an sares tanti ch’a spusares luntera na dunlina cme te.
MEROPE-T’al se ch’a voi mantegnar la me prumesa.
IRENE-Quela ca t’he fat a cal saltafos ad me fradel Ulisse?... At se
propria n’imbambida! Ma voet ch’al pensa incor a te?
MEROPE-(Impermalita) Te,cusa poet dir?
IRENE-An cred ch’al sia armas “fedele alla sua bella lontana”!
MEROPE-( Quasi piangendo) L’am vreva ben e al m’eva det da
spetaral.
IRENE-At se ingnuranta cmè na pita sguersa! T’an ved che in quatordz
an ch’l’è in Brasil l’ha mandà sinc o sie cartulini in tut. Ades po’ l’è set
an ch’an savem pù gnint.
MEROPE-T’al sé che lu, par scrivar…
IRENE-Cal lè, cara, al s’è catà an bun lavur e na bela muier….e nuantar
al na s’ha gnanc cunà
MEROPE-(Piange) An sun mia buna ad dasmangarmal!...An sun mia
buna,capesat?!
IRENE- T’an se mia buna? …Parchè t’an voe mia!.....Sveglia, cara, ch’a
sa sta al mond na volta sul!
MEROPE- A sun na disgrasiada… A speti, a speti…e intant lu as god a
girar al mond e me adventi na puta muflenta ch’an gh’è pù ansun ch’am
voia!
IRENE-Ah se, ch’at tac a vegnar a la fed cristiana…Varda Merope che
al temp al pasa e la candela la brusa! Ades, s’at voe, at cat incor sensa
fadiga, ma sa t’aspeti soquanti an, am toca at tegnat in casa a farum da
stracantun!
Scena seconda (Diana e dette)
DIANA-(Entra da sinistra) Uh, che sudada! Em balà al“sceic”par
mez’ura sensa mai firmaras….Indu’ei i panin?
MEROPE-( Ormai serena) Toei, là in sla vedrina.
IRENE-(A Diana che s’avvia al mobile) Alura, av divertiv?
DIANA- (Pigliando il vassoio) Li soliti festini.
IRENE- E lalù?... El po’ gnù?
DIANA- Lalù, chi ?
MEROPE-Cal Roberto ch’at lumini sempar.
DIANA-As capes ch’l’è gnù. (Avviandosi a sinistra) Ades po’ ch’em decis
da spusares prest….figurat s’al manca propria lù!
IRENE-Ahan!?...Cus’het det? (Si alza quasi volesse inseguirla, ma ormai
Diana è uscita)….A t’al dag me!
MEROPE- Ma chietat! T’al sé ch’la g’ha sempar voia da scarsar.
Scena terza (Merope e Irene)
IRENE-Ma se, l’è mei gnanca darg ascult…..Valà c’ho stampà an bel
campiun dna fioela: l’è mata cmè sent cavai…( Si risiede) Ben, turnand al
discurs da prema…As capes che bisogna cuntantaras: t’an poe mia aver dli
gran pretesi. Però n’umot pr’al dret…an toe per, insoma, t’al cati cum’at
voe.
MEROPE- At fè prest te a parlar, ma…
IRENE- Sa parli l’è parchè a so quel ch’a deg.
MEROPE-At sé quel ch’at dì!?
IRENE- Se propria t’al voe saver, a gh’è un ch’at fares luntera dli
pruposti.
MEROPE- Ta scarsarè!?
IRENE- No; an schersi mia.
MEROPE- E chi el?....Al cunusarò almen!
IRENE- A g’ho l’idea ad no. L’è ad Brusatas.
3
MEROPE- (Interrompendo) Alura cum’a fal a cunosum?
IRENE- Lassum parlar, ch’at cunti tut e sciau.
MEROPE- Ah ma…al na sarà mia…
IRENE- No, al na l’è mia….E lassa lè ad saltar su…..Dunchina: l’è un
ch’a gh’era in di suldà cun toe fradel Achile.
MEROPE- Ah..ma…
IRENE-(La zittisce con un cenno) A l’atar dè, dop tanti an, i s’è incuntrà
in cafè e csè i s’è mes a parlar. Lu al g’ha cuntà ch’al na s’era mia incora
spusà…e Achile al g’ha parlà ad te. E csè, at sé cum l’è: na roba la tira
cl’atra. Al g’ha fat vedar la toe futugrafia…t’ag se piasuda e….insoma, par
fnirla e scurtarla, i è armas intes che una da sti siri al gneva chè par
cunosrat.
MEROPE- (Agitata) Ma cusa gh’è saltà in ment a Achile?...Am la voel
adiritura purtar in casa! …An voi mia! An so gnanc ch’il sia!
IRENE- Ma al n’è mia un ch’a staga mal, veh…..Al lavura in campagna,
ma la tera l’è soea; an so mia quanti biulchi, ma Achile al dis ch’la n’è mia
poca….Dam ascult a me. T’at ciamarè contenta. E po’ veh, al n’è gnanca
an brut umas. S’at voe a t’al fag vedar: ag l’ho dadlà in dla me cambra.
MEROPE- (Allibita) T’ag l’he in dla toe cambra!?....Cl’om là!?
IRENE- Cus’het capì? A g’ho la futugrafia, mia l’om! Am l’ha insgnà
Achile in sima a una ch’i eva fat in di suldà. (Alzandosi) As capes che
alura l’era zuan, ma al dis Achile ch’al g’ha sempar cla fisiunumia. Ve via
ch’a l’andem a vedar. (Si avvia subito a destra ed esce; Merope si alza e si
ferma un attimo perplessa).
MEROPE- (Fra sé) Ma varda te incoe cus’am capita! Mai pù ares det
stamattina ch’i era dre a catarum marè!(Esce).
Scena quarta (Giordano e Roberto)
GIORDANO- (Da sinistra fuori) Mama!...mamaa!...Porta par piaser cli
do butigli ch’a gh’è in frigu: a s’è gnù see. E porta anca di bicer…(Pausa
piuttosto lunga, entra seguito da Roberto. Sono ambedue vestiti in modo
“beat” e hanno i capelli assai lunghi) S’an gh’è ninsun! Indu eli po’
andadi?
ROBERTO- Mei ch’a n’ag sia ansun, acsè am senti chè a fumar na
sigaretta in pace. Cl’esaltada da cla milanesa lè la m’ha dat na sturada
ch’ag n’ho fin dsurvia di cavì.
4
GIORDANO- At g’he ragion. Me cusina l’è propria infiada cme an rosp!
Het vest cum la va vastida?... La dis ch’l’è n’hippy.
ROBERTO- Ma quala hippy!? L’as vastes acsè parchè l’è moda, ma l’è
sul na sicula burghesa ch’ag pias a far la stupida.
UNA VOCE-(Da sinistra) Alura stu bevar…rival o an rival?
GIORDANO- (Dirigendosi a destra verso la cucina) Eeh…a vegni…an
gh’arì mia al foeg adrè! (Entra in cucina e ne esce quasi subito con le
bottiglie) I bicer an i a cat mia: i bivrà a col se propria i g’ha see…senò
ch’is rangia. (Esce a sinistra).
ROBERTO- Oh finalment…Sperem ch’an vegna ansun a rumpar li
scatuli.
Scena quinta (Barbara e Roberto)
BARBARA-(Vestita in modo decisamente strambo, sbuca da sinistra) Oh,
Bobby…ma dove ti eri cacciato?
ROBERTO- (Contrariato) La m’ha catà. Ades, veh, l’am taca na viola!
BARBARA- Mi hai abbandonata, vero? Ma io non cedo: quando
m’innamoro
voglio
andarci
fino
in
fondo.
(Sospirando
melodrammaticamente gli si siede accanto) Lo sai che non vivo senza te.
ROBERTO- Se non vivi senza me, at poe tacar a far testament!
BARBARA- Quando fai il duro mi piaci anche di più. O Bobby, Bobby.
Tu sei l’uomo per me. (Gli si accosta) Amami, Bobby!
ROBERTO- La voet fnir da parlar cme na dona da Grand-Hotel!....E po’,
cus’am ciamat sempar Boby?...Am par da esar an can!
BARBARA- Oh bella! Come dovrei chiamarti? Roberto, forse?
ROBERTO- Parchè no? Datu ch’l’è al me nom….
BARBARA- Ma non costumano più i nomi tradizionali; ci stonano con la
gioventù d’oggi…Qui in campagna non siete ancora aggiornati. Dei miei
amici di Milano io non conosco nemmeno il vero nome, ma solo il
diminutivo: Roy, Bobo, Rcky, Pit…e te ne potrei dire molti altri.
ROBERTO- An gh’è mal! A par ch’i vegna dal “Maciaciuciat” o da
l’”Uaiu”... Cus’ela po’ sta mania dla Merica!?
BARBARA- Non è questione di America. E’ una moda e bisogna tenerle
dietro, senò non si sembra come gli altri…..Prendi me; credi forse che mi
5
chiamino Barbara? No, usano il diminutivo: Barba….è molto simpatico,
non trovi?
ROBERTO- Ah ben…par cal lè in s’è mia sbaglià! Ansi: i pudeva
ciamarat anca “supa” o adiritura “bursa” ch’i gh’inguinava incora mei!
BARBARA- Vorresti farmi capire che sono una rompiscatole…Non sei il
primo che me lo dice… Ma non importa: ti amo lo stesso.
ROBERTO- (Arrabbiandosi) Veh, l’è ura ca t’ag dag an tai! Me la
murusa ag l’ho. La voet capir, sì o no?
BARBARA- Preferisci a me quella insulsa smorfiosa di mia cugina
Diana!?
ROBERTO- Taca mo’ a smamar, ch’at m’he bele che fat vegnar al lat ai
snoc!
BARBARA- (Alzandosi sostenuta) E va bene, me ne vado….(Avviandosi)
Me ne vado, ma come sei suscettibile! Con te non si può scherzare…Del
resto di fusti come te ne trovo fin che voglio. (Esce facendo spallucce).
ROBERTO- Finalment la s’è decisa! Che secabali dna dona!
Scena sesta (Merope, Irene e Roberto)
IRENE-(Entra da destra seguita da Merope) E questu chi saresal?
ROBERTO- (Si alza di scatto) Roberto Poldi, per servirla signora…Mi
scuseranno se sono venuto qui….ma, vedano, io in mezzo alla
confusione…..Beh, tolgo subito il disturbo. (Fa per avviarsi a sinistra).
IRENE- No no….Ansi al s’acomuda che csè a gh’em un po’ ad
compagnia anca nuantri. (Squadrandolo meglio) Roberto? Am par d’averal
sintù luminar incora.
MEROPE- (Forte) Al set Irene?...A g’ho l’idea ch’al sia cal Roberto ca
lumina sempar la Diana.
ROBERTO- E me a g’ho l’idea ch’la gh’abia ragion.
IRENE- Ma varda, veh!....Speta ch’al guarda ben in facia….Ma sì, valà,
an gh’è mal. Cus’an dit te, Merope?
MEROPE- Al par an bel putel. L’è sul an po’….daspatnent.
IRENE- S’l’è par quel an pos dir gnint parchè ag n’ho un anca me; ma at
vadrè che si fa tant a toer muier, i cata ch’a i a petna anca lur! (A Roberto)
Ben, ma cuntas quel: è vera ch’at se an student?
6
ROBERTO- L’an pasà ho ciapà la maturità e ades a frequenti Architettura
a Milan.
MEROPE- La Diana la dis ch’at se brav di mondi.
ROBERTO- Le l’esagera sempar….Am la cavi.
IRENE- Ma dì su: la toe fameia cum’ela?
ROBERTO- Ag sem sul in tri: me, me padar e me madar. Me padar al fa
l’industrial: al g’ha an salumificio. Set o ot an indrè al pudeva durmir cun
la porta verta che, al masim, sa gneva i ladar, i purtava via di
debit…..Ades, a forsa d’inganar al popul e da sfrutar i soe operai, al s’è fat
an muc ad bessi.
IRENE- (Scandalizzata) T’he da sentar che tacadi! Chisà lu, puvret,
quanti sacrifesi al fa par te…..e…
ROBERTO- Da quand i m’ha vert i oc e ho capì cusa gh’è ad noef a star
al mond, ag rivolgi la parola sul par quistiunar.
MEROPE- Andem ben!....E toe madar?
ROBERTO- Me madar? L’an sares mia da butar via; sul che, purtrop, a
gnù na bruta malatia.
MEROPE e IRENE- (Insieme) Na bruta malatia!?
ROBERTO- Eh, l’è malada in dal sarvel; a gh’è andà i bessi a la testa.
IRENE- Quela l’è na malatia che a me la n’am ve mia ad sicur!
ROBERTO- L’an guarda pù in facia la gent e la pretend che tuti ig daga
dla siura….La s’è messa in testa da parlar in italian e la dis di sfundun
ch’la fa redar li predi e tut. La g’ha la mania che me a vaga sempar in mez
ai siur….
IRENE- S’la la pensa acsè, an gh’è dubi ch’la sia contenta ch’at vegn a
murusi da la me Diana.
ROBERTO- Ah, no no! Ma me a n’ag badi mia e a fag a me moed.
IRENE- (Preoccupata) Piani: at fè a toe moed…Me an so mia….e se
dopu…
Scena settima (Diana e detti)
DIANA-(Entra da sinistra) S’at se chè! Me al sarcava dadlà e lù l’era chè.
MEROPE- Ta n’at decidev mai e alura al s’è presentà da par lù. Al n’ha
fat ben?
DIANA- Tuta fadiga c’ho sparà me. (Siede accanto a Roberto) E alura
cus’an dgiv?
7
MEROPE- Par esar bel, l’è an bel om. L’è sul an po’ uriginal. Al g’ha dal
“contestatore” anca lù.
DIANA- L’è ben par quel ch’l’am pias. Me e lu andem propria d’acordi.
Al set cus’em decis da far s’a sa spusem? Invece ad vastiras ben cum’a fa
tuti i conformisti da stu mond, andem in ciesa cun i vastì pusè stras ch’a
gh’em. Me, pr’esempi, am voi metar cal grimbialun ch’at droev te par far
li pulisii in dal puler.
IRENE- At se propria mata! E parchè, po’?
ROBERTO- L’è semplice: par prutestar centra l’ipocrisia e al
“perbenismo” dla gent….i vastì ch’a costa n’oc ad la testa, i invità ch’a
ruffiana, i dob, i fiur, i cunfet… al corteo dli machini…. I regai. Chi lè i è
tuti mezi ad discriminasiun sociale e perciò noi “li respingiamo e li
contestiamo”.
DIANA- As capes! E siccome ag sarà di ficanas, anca se nuantar a
n’invitem ninsun, quand a gnem foera d’in ciesa, as tachem un cartel cun
scret acsè: “Noi non facciamo la guerra, facciamo l’amore. Andate a casa e
fate altrettanto”.
IRENE- Povra me! Cun cli teurii lè, che matrimoni vriv ch’ag salta
foera?! A gh’è da sperar che in dal vegnar vec i meta la testa a post, parchè
s’i seguita acsè….
DIANA- Li soliti gnoli! L’è ura che i zuan i taca a cambiar al mond.
Bisogna cumbatar cuntra la superstisiun, l’ingnuransa, la miseria, la guera,
la viulensa.
IRENE- Voet che nuantar a n’al savema mia ch’a gh’è dli robi a
l’arversa? Ma an gh’è gnint da far: l’è sempar stada acsè e sempar la sarà
acsè.
ROBERTO- Ecu al ragiunament di “qualunquisti”, ad quei ch’aceta tut
sensa reagir.Chi l’ha det che li robi l’in poel mia cambiar? Se la gent la
ragiona tuta a cla manera lè an ghè dubi ch’li cambia! Ma nuantar a la
pensem diferent e a seguitem a cuntestar.
DIANA- (Lo abbraccia) Bravo! Questu as ciama ragiunar. (Lo bacia sulla
guancia) Iv vest che murus a sun stada buna ad catarum!
MEROPE- Av si catà tuti du. L’è propria vera: Diu al i a fa e po’ al i a
cumpagna!
IRENE- Me nona la dgeva: An gh’è badilas ch’an cata al soe mangas !
8
MEROPE- Veh, Diana, l’è quasi set uri. Toe padar umenti l’è chè. T’al sé
che quand al sena al na voel mia tant sapel par casa.
DIANA- Ho capì. Andem, Roberto: a dasfem la compagnia e po’ me e te
andem al cine e po’, s’as ve fam, andem a magnar quel in pizzeria.
ROBERTO- Bene. (Si avviano a sinistra.) Alura: arrivederci.
MEROPE- Arvedas…..E fè bel!
DIANA- S’l’è par quel….a fem a nostra moed: pù bel d’acsè! (Escono).
Scena ottava (Irene e Merope)
IRENE- Het capì? I fa a soe moed….mah…sul ch’a n’ag salta in ment da
spusares dabun.
MEROPE- (Acida) I fares ben lù, intant ch’i è zuan. Voet ch’i faga cmè
me? S’es spusà al me Ulisse quand a gh’eva l’età dla Diana, ades an sares
mia chè a spetar e a magnarum da dentar.
IRENE- Sta calma che stavolta l’è la volta buna….At vidrè ch’at vè mei
che sa t’es spusà cal straminà ad me fradel.
MEROPE- La n’è mia la stesa roba. E po’…cal lè l’è an fat ch’am
cunvins poc.
IRENE- T’an l’è vesta la futugrafia? At l’he det anca te ch’al n’è mia brut.
MEROPE- Cusa gh’entra la belesa? Bisogna vedar al caratar.
IRENE- Prest t’al cunosi. Chisà ch’al na vegna stasira.
MEROPE- Stasira?....Ta scarsarè!
IRENE- Eh, as poel dar che….prufitand che incoe l’è domenica…
MEROPE- No, veh!...An voi mia…A g’ho paura!
IRENE- S’at se furba, la paura t’at la fè pasar. Serca ad piaserag: a m’ha
det Achile che in dla stala al g’ha na mucia ad vachi.
Scena nona (Giordano e dette)
GIORDANO- (E’ appena entrato da sinistra e ha sentito le ultime parole)
Chi el, veh, ch’a g’ha na mucia ad vachi?
IRENE- Gnint, un ch’a luminem nuantri…..Ei andà via tuti?
GIORDANO- Ag sem armas sul me e la Barbara. La Diana l’è andada al
cine cun Roberto. La m’ha det ch’a t’at preocupi mia, anca s’la ve a casa
tardi.
IRENE- Oh, macchè, an gh’è gnint da preocuparas!....A g’ho na gran
paura che cla fioela lè l’am faga pasar di brut mument.
9
GIORDANO- Mia tacar cun li soliti gnoli. Za, urmai a s’è capì, che fra
nuantar zuan e vuatar stagiunà a n’as pudem mia intendar. L’è mei lasar lè
ad discutar e ch’as deg la nostra completa libertà.
IRENE- Pù libertà d’ascè!...Cusa vriv incora?
GIORDANO- E questa at la ciam libertà?! T’an sé mia che in Svesia i
zuan, quand i g’ha quindz o sedz an, i mola i genitur e i va a vivar par soe
cunt.
MEROPE- Dabun? Alura at piasres anca a te far cmè quei dla Svesia?
GIORDANO- Certo ch’am piasres.
MEROPE- A sem a post! Ma s’at g’he incor la pisota al sul!
GIRDANO- Ecu, quand an catè mia i argument par verag ragion, a
cuminciè a toe in gir…Me a sares bun sicur ad vivar da par me, cus’av
cardif?!
IRENE- Và, inviat…partes subit!...indu voet andar, sumarun, che da par te
t’an se gnanca bun da vudarat da bevar…Dopu ad mez’ura at se chè a
sarcar la mama!
MEROPE- E po’, cum’a fet? Indu i a catat i besi par tirar avanti?
GIORDANO- E dagla ch’a la tulì in redar…Ma me na qual volta ag vag
dabun via. A vadrì s’a schersi!
IRENE- (Minacciosa) Lassa mo lè, s’at voe mia ch’at mola du gramun!
GIORDANO- Ueh! Dasfiat, balun, ch’l’è ura!
IRENE- Cus’het det?! T’am dè dl’infiada a me? (Lo colpisce a un
braccio) A me ch’a t’ho mes al mond?! (Continua a picchiarlo).
GIORDANO-(Svincolandosi inviperito) Lassa mo lè, veh!
MEROPE- (Cercando d’intromettersi) Basta! Al dis par schers.
IRENE-(Ha preso una scopa e la brandisce) Ag i a dag me i schers! (Lo
colpisce) Toe! Questa l’è la Svesia! (Lo colpisce di nuovo) E questa l’è la
libertà! (Giordano trova scampo uscendo a destra)
Scena decima (Barbara e detti)
BARBARA-(Da sinistra ridendo)Come siete buffi! Sembrano le comiche.
IRENE- Beh?! G’het voia ad ciapar soquanti smasarinadi anca te?
BARBARA- Ah no. Io che c’entro? Ho detto così per dire.
IRENE- Ecu….am cardeva…(Va a deporre la scopa, ormai calma).
MEROPE- Alura, Barbara, t’al set catada al murusin?
10
BARBARA- Fra quegli zoticoni? Sono abituata a ben altro.
GIORDANO- (Rientrato) Chissà che bei campiun ch’at g’he a Milan?!
BARBARA- Sappi, carino, che il più povero di quelli che frequento a
Milano viaggia con la “Dino” coupèe!
GIORDANO- Che bombi! Ta n’ag cred gnanc te!
MEROPE- Neh, ch’an tacheghi mia anca vuatar!
IRENE- A sì, parchè senò a branchi la masarina n’antra volta.
BARBARA- Avete ragione, ziucce, non voglio litigare. Gli voglio dire
solo una cosa: (a Giordano) una volta o l’altra, invece di venire sola, verrò
giù col mio Bobo. Vedrai che ragazzo! Ti convincerai.
IRENE- Anca al Bobo! Lassl indu l’è ch’ag n’em anca tropi di mat par
casa.
Scena XI (Achille e detti)
ACHILLE- (Uomo di mezz’età; entra dalla comune) Iv pruntà da sena?
Al savì che stasira a gh’em n’ospite.
MEROPE- N’ospite?.... Ma chi el?
ACHILLE- T’l’hala mia det l’Irene ch’ a gh’eva da vegnar an me amic?
MEROPE- Sì…ma me, am cardeva…(Agitata).
ACHILLE- Incoe al gh’eva temp e l’è gnù. As ved ch’al n’in pudeva pù
da la voia ad vedat!
MEROPE- Povra me! (A Irene) Am ve al mancafià dal gran timur panic!
BARBARA- Chi sarebbe questo tizio che viene a cena?
ACHILLE- L’è un ch’at cunos mia. Quand a t’ho det ch’as ciama Cislun
e ch’l’è an me amic, te t’ag n’he abastansa.
GIORDANO- Cislun? Che rassa d’an nom!
BARBARA- Conosco tanta gente a Milano, ma “Cislun” non l’ho mai
sentito!
ACHILLE- Ma l’è an scudmai ch’i g’ha mes. Al soe nom al sares
Narciso, ma as ved ch’l’era trop delicà par lù e i s’è mes a ciamaral Cislun,
ch’l’è po’ anca an nom che…insoma…ag cunferes di pù cun la soe
personalità.
BARBARA- Di sicuro avrà una personalità…speciale!...Ma cosa vuole
dalla zia?
GIORDANO- Ag sarà ben sota quel!... T’an vedi cum’l’è agitada!
11
IRENE- Questi i è robi ch’an v’interesa mia. Ansi, ades andè al cine anca
vuatar…a magnarì po’ dopu…An voi di ficanas ad putlet intant ch’a
parlem dli nostri robi.
ACHILLE- Ecu, fè mo csè. …Incoe am senti in buni. (Estrae dal
portafogli mille lire e le consegna a Barbara) Tulì: av pag al cine me.
GIORDANO- A vrì cumprar al nostar silensiu!
ACHILLE- Andè par ades, che dopu an parlem.
BARBARA- (Avviandosi) Andiamo pure. Tanto,dei loro intrighi, domani
sapremo tutto lo stesso. (Escono a sinistra).
Scena XII (Achille, Irene e Merope)
ACHILLE- (A Merope) Cusa g’het? At se bianca cmè na pésa lavada!
IRENE- Puvrina! A n’ag capita mia tuti i dè da catar an pretendent.
ACHILLE- Chi, Cislun? Al n’è mia n’om da sudisiun… E po’, at sé, l’è
sempar stà in campagna: as contenta ad poc. L’è an tipu a la buna.
MEROPE- Al na sarà mia un po’ indrè?
ACHILLE- Ma qual indrè?! Al la sa al soe cunt, e come!...Beh, insoma,
me ades a vag in cafè che lù l’è là ch’al m’aspeta. Da chè mez’ura a sem
chè: acsè av cunussì e dopu po’…. Ag pensarì vuatar. (Esce).
IRENE- Dai ch’as muvem: te at pareci la taula e me a vag dadlà a
preparar quel da sena. (Esce a destra).
MEROPE- (Sola) Im voel catar marè a tuti i costi! (Mesta) E pensar ch’an
sun mia buna ad dasmangarum al me Ulisse… Mah…as ved che al destin
al na voel mia ch’a toega l’om ch’am pias: bisugnarà rasegnaras….. Intant
a vidrem stu Cislun: sul al nom l’am da poca fiducia!...Ah, ma sa n’am
pias mia a fag prest a faral smamar: a n’am l’ha mia urdinà al dutur da
maridarum!
(Luci spente. Una voce fuori scena annuncia: <<Un’ora e mezza dopo>>).
Scena XIII-(Achille, Narciso, Merope e Irene)
ACHILLE- (Al riaccendersi delle luci è seduto a tavola con Merope e
Narciso, Si sta accendendo una sigaretta e ne offre una a Narciso) Toe,
fuma: l’at iuta a digerir.
NARCISO- (E’ un uomo di mezz’età, dai modi piuttosto impacciati. Il
vestiario è mal combinato e un po’ trasandato) Par carità! Cai lè i è vissi
ch’ag i a las a chi atar. Varda: nuantar ag sem in quatar fradei, ma an
fumem ninsun di quatar. Me madar par chi fat lè l’an schersa mia; l’è
12
incora na dona a l’antiga. Li doni ch’a fuma po’, l’an i a poel mia sufrir.
Figurev che al mes pasà na me cusina ad Pigugnaga la s’è gnuda a catar e
la s’è permesa d’impisar na sigareta in ca’ nostra. (Con una punta
d’orgoglio) Me madar la g’ha sgarbì via la sigaretta e la l’ha spedida: <<
Và >> la g’ha det << e mai pù farat vedar a ca’ mea!>>.
MEROPE- (Fra sé) Che bel stamp ad na vecia!...(A Narciso) Alura? A
speri ch’a sig armas cuntent ad la sena.
NARCISO- Uh, che magnada!...Al curgnoel l’era pran fin!
ACHILLE- (Indicando Merope) L’è stada le a pruntaral.
NARCISO- Bene! A saresuv propria la dona adata par vegnar a ca’ mea.
MEROPE- Parchè?
NARCISO- Parchè, a savì, me madar, cun tut al lavur ch’la g’ha, da faras
da magnar ben, cum’am piasres a me, l’an g’ha mia tant temp.
MEROPE- A capessi, ma ag sarà li vostri cugnadi.
NARCISO- Ma quali cugnadi? I me fradei i n’è mia spusà gnanca lur. A
savì, la mama la n’ha mai pudù supurtar di atri doni par casa e l’an gh’eva
mia tant piaser ch’andesum a murusi.
ACHILLE- Oh, però!...L’an schersa mia toe madar!
NARCISO- Ah sì. Ades, però, l’ha duvù cedar. A capirì: fra nuantar
quatar, me padar e me siu put, ag sem in sie om e na fameia la dventa pesa
par na dona da par le. Insoma: lavura, lavura e lavura, puvreta, a forsa ad
lavurar a g’ha mulà al filun dla schena. L’è armasa tuta squintarnada e
pigada da na banda.
MEROPE- Puvrina, cum’am dispias! (Fra sé) Ma se chilù al ma spusa
cun l’idea da farum far na fin acsè, al sa sbaglia dla grosa!
IRENE- (Compare sulla porta a destra) Achile, a g’ho ad bisogn an
mument ad te.
ACHILLE- Subit, cara. (Un po’ malizioso) Scusè, neh…Av lassi chè da
par vuatar…Chisà cus’la voel? (Esce a destra)
Scena XIV (Narciso e Merope)
NARCISO- (I due restano a lungo a guardarsi senza parlare,
imbarazzatissimo) Al saviv, Merope che vu a sì propria na dunlina pr’al
dret….Insoma: an gh’i mia tanti capresi par la testa, a sì brava a far i
vostar master in casa…e po’….
MEROPE- E po’?
13
NARCISO- E po’… a sì anca na bela fiulina… an gh’è gnint da dir.
MEROPE- (Imbarazzata) Eeh….a gh’i voia da scarsar.
NARCISO- No no: an schersi mia…. Me, vardè, an sun mia bun ad far
tanti bei discurs, però, a star cun vù, am senti ben, cumpagn quand a sun
cun la me Stela.
MEROPE- La Stela?! E chi saresala?
NARCISO- (Con entusiasmo) Ma l’è la me cagnina!...Puvrina, l’è tantu
afesiunada a me, l’am fa tanti cumpliment, che un cristian a n’am i ha mai
fat…. E me am senti da vrerag ben.
MEROPE- (Fra sé) Alura chilù l’am voel an ben da can!
NARCISO- E vù…. a capessi ch’a gh’i al coer bun cmè le.
MEROPE- (Sedendo sul divano accanto a lui) Grasie!... Che bel
cumpliment!
NARCISO- E me am senti… am senti… insoma… (Non trovando le
parole cerca di esemplificare con le mani) Sarchè ad capir quel ca voi dir!
MEROPE- (Alzandosi di scatto) Alt! Ho capì… ho capì anca trop ben!
NARCISO- (Ansioso) E alura?
MEROPE- Alura a gh’i tropa fuga. Bisogna vedar… bisogna ch’ag pensa
a sura… Mia ca voia dir… Ansi: a vedi ca sì n’om interesant… ca fè la
vostra figura… ca gh’ì voia ad far bel. Ma, a capirì: a n’as poel mia
decidar in si du pe!.. Comunque…
NARCISO- Ah, ma sa ma spusè, stev mia credar da vegnar in na fameia
ad puvrun!
MEROPE- Oh, par cal lè, an voel mia dir.
NARCISO- A fava par dir che….. a lavurem in campagna, ma la tera l’è
nostra: ag n’em sentvint biulchi.
MEROPE- Ah!... L’è an bel capital!
NARCISO- E po’ a gh’em quarantatre vachi da lat, sensa al manzulam.
MEROPE- A chi fat lè a n’ag pensi gnanca…. E la machina, ag l’iv?
NARCISO- Ag l’ho da toer, e anca grosa; ma, par ades, a gir in bicicletta.
MEROPE- Come mai?... Al dè d’incoe, sensa la machina….
NARCISO- Al fat l’è ch’an sun mia bun da ciapar la patente. Cun tuti chi
sapei lè: i segnai, i incrus, al mutur… an sun mai bun da esar prumos. E sì
ch’l’è bele che set volti ca fag l’esam. Ma stavolta l’istrutur al m’ha det
ch’ag la cavi.
14
MEROPE- Sperem. E po’, cusa gh’entra? Sa gh’esum da cumbinar… da
spusaras, me la patente ag l’ho.
NARCISO- A gh’ì la patente?!... Fin par carità! Ca n’al vegna mia a saver
me madar!... L’am fa dasmangar al numar dla vostra casa.
MEROPE- Parchè? An sem mia pù sota a Checu du!
NARCISO- Parchè li doni ca guida l’ig pias cmè queli ca fuma!
Scena XV (Irene, Achille e detti)
IRENE- (Entra da destra, seguita da Achille) Eccoci qua…. E alura,
cum’a vala, caru al nostar Narcisu?
NARCISO- Veramente an so mia… Però am par ch’andema abastansa
ben. (Irene, Achille e Narciso continuano a parlottare fra loro)
MEROPE- (Fra sé) Cla vecia lè l’è propria n’arpia! An vres mia catarum
di strolic… In fondo, però, na cumbinasiun acsè la n’am capita mai pù…
(Dopo aver dato una occhiata a Narciso) L’è an tipu an po’ grusulan, ma
an g’ho mia tanta scelta!
NARCISO- (A Irene e Achille) La dis ch’l’ag voel pensar a sura.
MEROPE- A g’ho bele che pensà.
NARCISO e IRENE- (Insieme) E alura?
MEROPE- E alura, caro Narcisu, ho decis ch’at se l’om adat par me.
ACHILLE e IRENE- (Insieme) Evviva!
MEROPE- Naturalmente bisogna ca lasema pasar soquanti mes par
preparar tut e par far cunuscensa cun la toe fameia… E in cal periodo chè,
a m’arcmandi d’an dir gnint a ‘nsun. An voi mia che la gent la faga tanti
cumenti.
ACHILLE- Benone. Andem mo’ dadlà a bevar an bicirin: bisogna
festegiar.
NARCISO- Atarchè! (Esce a destra con Achille).
IRENE- (Abbraccia Merope) T’he fat pran ben a scultar i me parer! T’at
ciamarè cuntenta.
MEROPE- Mah?... Chi lo sa?... Sperem al ben!
SIPARIO
15
ATTO SECONDO
Scena prima (Giordano e Merope)
(Circa un mese dopo. Giordano sta scrivendo al tavolo; Merope cuce)
GIORDANO- (Smette di scrivere e si stiracchia) Uh, che fiacada! A g’ho
tuti li gambi infurmiguladi. Bisogna ca faga un girtin. (Si alza e, dopo aver
passeggiato un po’, si ferma davanti alla zia) Voet che me a moera in si
lebar?!
MEROPE- An gh’è pericul! Mia star mal.
GIORDANO- Alura at se propria decisa a spusarat?
MEROPE- Cus’a voet ca speta? Urmai a g’ho n’età…
GIORDANO- L’am par an matrimoni tantu csè strambalà.
MEROPE- Parchè?
GIORDANO- An so gnanc me…. At piasal dabun cal Cislun lè?
MEROPE- (Irritata) Intant, par piaser, ciamal par al soe nom!... E po’…
al so me s’l’am pias o no. Prema roba: l’è sul an mes ch’al cunosi… E po’
te at se an putlet e t’an t’he mia d’interesar.
Scena seconda (Irene e detti)
IRENE- (E’ entrata da destra) Brava! I n’è gnanc nà e is voel intrigar in
dli robi di grand.
GIORDANO- (A Merope) Déla tuta: t’al spusi sul par l’ interesi.
IRENE- Tasi, bruta lengua smarulada!
MEROPE- No. Invece ag voi… abastansa ben… Sicur: l’è tantu bun!
GIORDANO- (Ironico) Però: “ Il primo amore non si scorda mai”.
MEROPE- (Turbata) “Il primo amore” lasl indu l’è. An sun mia stada me
a lasaral; l’è stà lu ch’al n’ha mia fat bel….Mah!... Povr’al me Ulisse,
chisà indu l’è andà a fnir... Ah, ma me a n’ag pensi gnanc pù.
GIORDANO- At dì acsè, ma in fond al coer…
IRENE- Lassa mo’ lè, sa t’an voe mia ciapar quel da tgnir dacat! Va a
studiar, putost.
GIORDANO- Ho zà fat tut; ades a vag foera ch’i m’aspeta par zugar al
balun.
16
IRENE-Bravu! Studia atac al balun… A vidrem i bei risultat a scoela.
(Giordano esce dalla comune) T’al sé che nuantar…(Si interrompe,
essendo Giordano già uscito) Ecu: an s’ag poel gnanc cridar adrè… Eeh, i
me fioei a me i n’am dà mai ascult: ma is n’acursarà quand i sarà pù vec e i
dsirà: <<La gh’eva pran ragion>>!
Scena terza- (Achille, Roberto e detti)
ACHILLE- (Molto agitato, entra dalla comune con Roberto) Indu’ela la
Diana?
MEROPE- L’è dadlà ch’la lavura atac a la machina. Indu voet ch’la sia?!
ACHILLE- (A Irene, adirato) Ciamla!
MEROPE- (A Roberto, piano) G’het det tut? (Cenno affermativo di
Roberto)
IRENE- (Chiama a destra) Diana, ve chè un mument! A gh’è toe padar e
Roberto.
Scena quarta (Diana e detti)
DIANA- (Compare a destra; dà un’occhiata interrogativa a Roberto;
cerca di mostrarsi indifferente) Cusa gh’è?
ACHILLE- (Imperioso) E’ vera quel ca m’ha det al toe murus?
DIANA- L’è vera sicur.
ACHILLE- (Aggressivo) Infama! A t’al dag me!
IRENE- Fermat! T’an vurrè mia piciarla?! Dal rest la culpa l’è anca tua.
ACHILLE- Ma cusa dit?!
IRENE- Sì, parchè ai toe fioei t’ag dè tropa libertà. At l’ho sempar det
me!
ACHILLE- Te, tasi… ch’at savev tut e t’an m’he mai det gnint!
MEROPE- Veh, mia toertla cun le. I è sta lur a faras giurar d’an dirat
gnint, parchè l’era na roba ca i a riguardava lur.
DIANA- Sì, papà, a tucava me a dirtal… ma an gh’eva mia al curagiu e
alura at l’ha det Roberto, che lu al na g’ha vergogna ad ninsun.
ACHILLE- (Stizzito) A m’an sun acort!
MEROPE- Urmai l’è fata. S’is voel impicar acsè zuan, lassa ch’i faga!
ACHILLE- Du matrimoni in na volta! Cus’av cardif? I bessi i n’è mia ad
soela!
MEROPE- S’at voe, me a pos spetar.
ACHILLE- No! Te, intant ca gh’è al culp bun, l’è mei ch’at vaghi… E
po’, cal lè al sares gnint; l’è n’antra roba ch’am fa strulicar.
IRENE- At voe dir par i genitur at Roberto… (A Roberto) Ag l’het det?
17
ROBERTO- (Calmo) Ag l’ho det a me madar stamattina.
IRENE, MEROPE e DIANA- (Insieme) E alura?
ROBERTO- (Calmo) La s’è messa a far di vers e a tirarm adrè dla roba.
L’era tantu inferucida ch’la s’è fin dasmangada ad parlar in italian!
IRENE- (Delusa) Ecu… a l’eva det me!
ACHILLE- E ades, se i toe i n’as cunvins mia, at toca da spetar i vintun
an… Da chè a du an, chisà cum’at la pensare!
ROBERTO- Me a la Diana ag voi ben e a la voi spusar ades. Stev mia
preocupar… (A Diana) Ve mo’ via ch’andem.
IRENE- Indu’ndev?
DIANA- (Avviandosi alla comune con Roberto) Ta n’al sé! Andem a far
stampar al cartel par quand a gnem foera d’in ciesa. (Escono abbracciati).
Scena quinta (Achille, Irene e Merope)
ACHILLE- I è mat! Nuantar a stem mal e lur i pensa a la cuntestasiun…
Cusa gh’arai po’ in dal tastun? (Si è avvicinato alla finestra e ha dato
un’occhiata fuori) Oh, vardè chi gh’è: a riva Cislun in bicicletta.
MEROPE- (Stizzita) Anca te! Quanti volti av l’hoi da dir d’an ciamaral
mia acsè?!
ACHILLE- (Sempre alla finestra) Che supa ch’at se!... Oh, al g’ha anca la
sporta! Basta ch’al n’abbia mia purtà di pom mars cmè cl’atra volta…
MEROPE- (Avviandosi alla comune) Vilan! As disturba anca trop… Par
quel ca t’ag dè te!
ACHILLE- Me ?! Ma, s’ag dag me surela ! Cusa voelal di pù ? (Merope
esce).
Scena sesta (Achille e Irene. Merope e Narciso fuori)
MEROPE- (Fuori) Narcisu, caru, at se rivà finalment! L’è mez’ura ca sun
davanti a la finestra a spetarat.
ACHILLE- Senti, veh, me surela cum l’ag la dà d’intendar!
NARCISO- (Fuori) Ho apena fnì al me ufessi… Am sun dat na
lavadina… e via!
MEROPE-(Fuori) Varda sul cum at se sudà! Sta atenti: s’at ciap an sudur
ritirà, povra me!
18
IRENE- Het capì?!.. E pensar ch’l’al toes sul par la gulusità dla tera!
ACHILLE- Te po’, ades…
IRENE- Valà, che sa parli, a so quel ca deg!
NARCISO- (Fuori) Cara, s’at se bela!... Me, s’at credi… (Pausa).
MEROPE- (Fuori. Scherzando, ma decisa) Veh, birichin! Te, quand at
manca la parola, at droev li man… A n’è mia acsè ca sem intes!
NARCISO- (Fuori. Supplichevole) Sì. Ma almen… (Controscena di
Achille e Irene).
MEROPE-(Fuori) Almen cosa? I pati i è ciar: prema dal matrimoni,
gnint! Dopu… tut!
IRENE- (Sarcastica) Ma che ben!... E lu, cal tamau lè, al cred tut!
Scena settima (Narciso, Achille, Irene e Merope)
NARCISO-(Entra, sudato e rosso in viso) Con permesso… a sun chè.
ACHILLE- O Cislassa, ma s’at se gnù anca incoe!
IRENE- Ta n’al sé che… “Quando l’amore c’è, la gamba la tira al pè”!
MEROPE-(Entra con un grosso salame) Caru, ma an gh’era mia ad
bisogn. Vardè, che bel salam ch’l’ha purtà!
IRENE- Al va propria ben… L’è an salam casalin, neh?
NARCISO- (Con orgoglio) Atarchè! A l’ho fat me, cun li me man.
IRENE- Brau! Al porti dadlà in cusina; na qual sira ca gnì, al taiem e a
fem festa tuti insiem. (Esce a destra).
NARCISO- I è regai da cuntadin. Me madar la dis ca pudres toerat na
spila o n’anlin, o anca di fiur… Ma me am n’intendi poc. Voet ca sia n’om
ch’a va a cumprar di fiur?
MEROPE- Narcisu, i regai ca t’am fè i va pu che ben. E po’, cusa voet
mai, atac a di fiur a gh’è poc da magnar!
ACHILLE- Ben.. ma sentat an puctin.
NARCISO- An puctinin… Ma umenti a g’ho d’andar. (Siedono).
MEROPE- A pruposit…. E la patente?
NARCISO- (Desolato) Gnanc parlarman: bucià anca stavolta.
ACHILLE- Pusibil?! (Ironico) Al sét ch’at se propria… dasfurtunà!
MEROPE- (Delusa) E pensar ca gh’eva csè voia da far al vias ad nossi in
machina… Se toe madar l’at la tules listes… a pudres guidarla me.
NARCISO- Uh ! Guai a luminarag dli doni ca fa di master da om.
19
MEROPE- (Polemica) Al dè d’incoe li guida tuti e an gh’è ansun ca s’an
faga casu! E po’… t’an se mia an putlet: a pudrem ben far cum’as par!
NARCISO- (Spaventato) Par carità! Mia metrat cuntra me madar che,
senò, a sem ruvinà… Te, bisogna ch’at tasi e che t’at comporti cum ag pias
a le… Ansi: am s’era dasmangà…. Dman, vers li sinc, la voel vegnar chè a
cunosrat. Bisogna ch’at fag da tut par riesag simpatica.
MEROPE- (Infastidita) Ah!.. E cas’aressia da far?
NARCISO- Mia piturarat i ongi e i labar, mia metat dli sutani curti, mia
luminarag…
MEROPE- (Alzandosi infuriata) Eh, quanti robi! Al set che toe madar
l’am taca a star in sal stomac!... In fin di cunt…
NARCISO- (Interrompendola) Ma cusa dit? La g’ha li soe manii, ma in
fondo, l’è buna cmè al pan. As capes ca bisogna cunvinsla poc a poc, ma,
s’at sé far, t’ag cav quel ch’at voe.
MEROPE- (Poco convinta, ma più calma) Ma sì, valà, a pruvarò a far
cum’at dì te. Sperem ca vaga tut ben.
NARCISO- Ma certo, me a sun sicur… Ben, ades l’è ura ca vaga; arvedas
a dman a li sinc. (Si avvia verso la comune) At salutia, Achile?
ACHILLE- Ciau, a s’avdem. (Narciso esce con Merope) … Mah! Voet
mo’ vedar ch’ag salta foera di caravù anca par cl’atra chè!
Scena ottava (Irene e Achille)
IRENE- (Da destra) Ho santù dla burrasca! S’ei quistiunà?... An vres mia
che…
ACHILLE- At se quel anca te, veh! T’an ved l’ura ad daspgnarat ad me
surela. Parchè po’? L’è buna, l’an dà noia a ninsun… l’at iuta a far tut.
IRENE- As capes: l’è buna, l’è brava… la sarà anca mei che me. Guarda:
me ag voi anca ben. Epur a sun stufa: bisogna ch’la vaga.
ACHILLE- Parchè po’? Cusa t’hala fat?
IRENE- Gnint. Però a ca’ mia a voi ésar padruna sul me! L’è vint an
ch’ag l’ho in sli costi; l’è ura ca taca a far cum’am par. (Rumore di passi).
ACHILLE- Tasi, ch’l’è chè ch’la ve…. Ma… s’l’an par mia da par le!
20
Scena nona (Nestore, Leda, Merope e detti)
MEROPE- (Da fuori, agitata) Prego… i vegna dentar. (Compare a
sinistra) A gh’è chi siur chè ch’i g’ha ad bisogn… I sares… (Entrano alle
sue spalle Nestore e Leda. Sulla cinquantina, molto eleganti; lei, però, in
modo assai vistoso)
LEDA- (Parla con alterigia) Prego, si calmi signorina… Ci presento da
sola: sono la signora Poldi e questo è il commendator Nestore, mio marito.
ACHILLE- (Imbarazzato) Ah… bravi… bene… Is senta pur.
NESTORE- Grasie. (Fa per sedersi, ma Leda lo trattiene).
LEDA- No, non ti siedi. Con questa gente dobbiamo ciarire soquante
robette e poi andiamo a casa subito.
NESTORE- Ma cara….
LEDA- Ho detto che non ci sentiamo. In tre parole metto a posto tutto…
Fra le tante ho anche un appuntamento con la pellicciaia.
ACHILLE- Fè mo’ cum’a cardì!... Intant am senti me. (Siede).
LEDA- Lei, buon uomo, cercate di non fare lo gnorri. Ci dico subito tutto:
sua figlia si può spazzare la bocca, perché con il mio Roberto: niente da
fare. Non la sposa, neanche se piove rosso! (Controscena di Irene e
Merope).
ACHILLE- Atensiun, siura, parchè me a fag prest a infumanarum!
IRENE- Al na la spusa mia?!... Ma se Roberto, apena ades…
LEDA- Povera illusa! Ci faceva gola i nostri soldi, neh?Ma stavolta c’è
andata sbusa!
IRENE- Cusa disla? Purtrop i nostar fioei i ha fat quel ch’i ha fat e, datu
ch’is voel ben, bisogna ch’i sa spusa.
LEDA- Scusate, buona donna, ma voi vi siete infiata la testa e
straparlate….. Ci mancherebbe anche questa: il figlio del commendator
Poldi che sposa una miserabile magliaia!... Diccelo anche tu, Nestore, che
possono vanzare di farsi certe idee.
NESTORE- (Titubante) Sicur, as capes…..an vurrì mia pretendar…
ACHILLE- (Minaccioso) Cosa?... E invece me a pretendi!
LEDA- Lei, buon uomo, state zitto e lasciate parlare mio marito.
(Sprezzante) Siete un vilanasso e non sapete trattare con le persone di
21
riguardo.
ACHILLE- Ma qual riguardo? Ag fag vedar me s’an sun mia bun ad
tratar cun soe marè! (Minaccioso verso Nestore) Ag mol du clanfar
che…(Irene e Merope, spaventate lo fermano)
MEROPE- Par carità, calmat! (A Leda) Siura, par piaser, l’as senta…
sarchem ad ragiunar… In fondo a sem tuti cristian, an sem mia bestii!
LEDA- (Fa sé) Finalment i taca a arbasar la gresta. (Sedendosi) E va bene:
comodiamoci pure. (Siedono tutti) Prima di tutto, buona gente, mettetevi
nella testa che noi non vogliamo scandali… e quindi: acqua in boca!
IRENE- S’l’è par quel… an gh’è ansun problema…. Ma…
NESTORE- (Interrompendola) Cara la me spusa, a capirì che n’om ad la
me purtada al na poel mia supurtar che la gent la gh’abia tant da cumentar.
Me, vdiv, par muciar chi soquanti franc ca g’ho, ho lavurà e ho tribulà….
Al savighi ca sun stà custret a faran ad tuti i culur… Sa savesuv li veti c’ho
fat par farum na strada in dal mond.
LEDA- (Seccata) Nestore, insomma, cosa vuoi che c’interessi a questa
gente le vite che hai fatto tu? Digli quello che devi dire e… amen!
NESTORE- No; lassa ca ga spiega… Par chi av cardiv ca i abia fat tanti
sacrifesi? Ma tuti par lù, cara la me gent, par cal birichin ad me fioel.
IRENE- As capes…
NESTORE- E pensar che lu al na g’ha ansuna ricunuscensa, né par me, né
(indica Leda) par cla povra dona chè… E ades, al s’ha fat anca questa!
IRENE- Eh, i zuan d’al dè d’incoe i g’ha poc giudessi…. Anca la mea…
NESTORE- Apunto: in g’ha mia giudessi. A toca a nuantar vec avergan
anca par lur.
MEROPE- Certo.
NESTORE- A gh’em da metas na man in sal coer e giustar li robi sensa
quistiun.
ACHILLE- L’è quel ca deg anca me…. Ma am par ch’ag sia mia tanti
robi da far.
NESTORE- Ecu…. Vdif… me…
LEDA- Come la tieni lunga! Deciditi: tira fuori il libretto degli
assegni….e che sia finita! Due milioni: va bene?
22
ACHILLE- (Scattando) Du miliun, par cosa?
LEDA- Andiamo, buon uomo… due milioni mi sembrano….
ACHILLE- (Inferocito) Intant te, brut mus impiturent, lassa lè ad
ciamarum “buon uomo”… Ma qual “buon uomo”? A sun catif me! At
vadrè s’am ven al narvus dabun: at i a dag me du miliun… da psadi in sal
dadrè! (Leda spaventata, piomba a sedere; scene di costernazione. Nestore
si alza a sua volta burbero).
NESTORE- Neh, amicu, badè a quel ca dgì… parchè senò…
ACHILLE- (Minaccioso) senò, cosa?
NESTORE- Senò… senò.. (Intimidito) Senò gnint. Forse du miliun i è un
po’ pochi. Fem acsè: cinque milioni! Par vuatar l’è na bela cifra… sinc
miliun! Av fag al vostar bel asegn… e an s’an parla pù.
ACHILLE- Neh, siur, cus’av cardiv? D’ésar dre a tratar di gugioei mars?!
I sbaglià cantun! A sarem di miserabili, ma di vostar bessi a fem sensa!
MEROPE- (Che si trova presso la comune) Tasì, fin par carità.. E’ dre ca
riva Roberto e la Diana.
LEDA- Povra me! (Cercano tutti di ricomporsi e di apparire calmi).
(Scena decima Roberto, Diana e detti)
DIANA- (Fuori) Eccoci qua. (Entra seguita da Roberto) Missione
compiuta.
ROBERTO-(Sorpreso e irritato alla madre) Beh?! Cusa t’he saltà in
ment? Che tacadi eli questi?
LEDA- Sentite solo come parla a sua madre… Ecco i bei risultati a
spendere tanti soldi per farti studiare.. E pensare che io… Mah… è meglio
che non parlo gnanca!
ROBERTO- Tasi, ch’at fè pusè bela figura! (A Nestore) Cusa siv gnù a
far?
NESTORE- E at g’he anca al curagiu da dmandarmal, disgrasià!
ROBERTO- E alura?
NESTORE- A sem gnù a sarcar ad metr’a post li robi.
DIANA- Ah! A sì gnù a dmandarum ai me genitur… Veramente me e
Roberto, cli tradisiun lè, l’is pias poc…Comunque, siete stati gentili.
LEDA- Noi a domandare una come te per il nostro ragazzo?!.. Povera…
23
DIANA- Una come me, cosa?... Veh, busmuna!
ROBERTO- Subit at tachi?! Lassa star, par stavolta… At g’he tuta la vita
davanti par quistiunar cun me madar!
DIANA- Va ben: lassa ch’la dega… Ben, ma si n’è mia gnù par al
matrimoni, cus’ei gnù a far?
ROBERTO- Mah?!.. (A Nestore) Oh, guerrafondaio! Taca mo’ a
spiegarat.
NESTORE- A sem gnù a farla fnida cun cla paiasada chè. A sem gnù a
tiraruv via da la testa dii idei sbagliadi.
MEROPE- A t’al dsirò me, cus’i g’ha vu al curagiu ad far.
LEDA- (Cercando di fermarla) No, tasì! Stè mia parlarag di bessi!
MEROPE- E invece me a g’al deghi.
ROBERTO- Quai bessi?
MEROPE- Sì, veh. Is vreva cumprar cun sinc miliun, par metar tut a
taser.
LEDA- (A Merope) Vigliaca, t’am la pagarè.. (A Roberto) Roberto, credi,
noi abbiamo detto così per dire, senza offesa per nessuno; ma, ti prego,
non far delle scenate… Dopo ne parliamo a casa.
ROBERTO- Te tasi ades!... (Riflette) Sinc miliun… però… ma parchè
n’iv mia acetà? (Sorpresa generale).
NESTORE- (Titubante) Apunto… An so mia gnanc me…
ROBERTO- Ssst!... Lassa ca parla me.
ACHILLE- Ma cus’at salta in ment?... Che tacadi eli questi?
DIANA- T’ha dat ad volta al sarvel?
ROBERTO- Me padar, vdiv, ogni tant al g’ha da cli scoperti lè…
(Ironico) Bisogna cumpatiral e darag ragion na qual volta. Al g’ha sinc
miliun da butar via?... Ma tulii, deg sudisfasiun. Cusa vriv ca cunta? Tant
me e la Diana a fem cum’as par e a sa spusem listes…. In quant ai sinc
miliun, if fa pù comud a vuatar che a lu!
LEDA- (Melodrammatica) Figlio snaturale! Sei proprio capasso da tutto!
NESTORE- (Alzandosi indignato) Lazarun!... Ve via, Leda, calmat,
andem a casa. Mia star mal: al curtel pr’al manac ag l’em ancor nuantar.
(Agli altri) Ste mia faruv dii illusiun; Roberto l’è minorenne e me, la
firma par spusaras, a n’ag la mitrò mai…. If capì? Mai!
24
LEDA- (Avviandosi) Queste brutte ruffiane ci hanno striato il nostro
ragazzo!
IRENE- Quali ruffiani, veh, bruta ghegna! (La trattiene per un braccio).
LEDA- (Divincolandosi) E ti rissci a mettermi le mani addosso! Pezzente
che non sei altro: pussavia!... Sicur ch’at se na ruffiana! (Esce dalla
comune)
NESTORE- E stè atenti a cum’a parlè, ca sarà mei par vuatar! (Esce).
Scena XI (Achille, Irene, Merope, Roberto e Diana)
ACHILLE- Na gata da gnint! Vardè cusa sì andà a moevar!
IRENE- (A Roberto) Mia avertan par mal, ma toe madar l’è na bruta
persona.
ACHILLE- E toe padar l’è an bun da gnint.
ROBERTO- Eh, quand as trata d’interesi adventa na bruta bestia.
ACHILLE- Quai interes?
ROBERTO- Ma… la facenda dl’Eugenia.
MEROPE- L’Eugenia? Chi saresla?
IRENE- T’an gh’arè mia n’antra murusa?!
ROBERTO- Ma no. Lassè ca va spiega. Li robi li sta acsè: me padar l’è
an sottemp ch’la n’ag va mia tant ben cun i soe afari.
ACHILLE- Mei!... L’è sul quel ch’as merita.
ROBERTO- L’ha risscià a slargaras trop cun l’azienda e ades, s’al na cata
mia sentsinquanta miliun, as gh’arbalta tut.
ACHILLE- A g’ho piaser!
ROBERTO- Sì, però lu l’ares catà na solusiun… Sul che me a duvres
spusar l’Eugenia, ch’l’è la fioela d’an soe amic ch’al g’ha an so mia quanti
sit.
IRENE- Het capì! Par fortuna ch’i m’ha dat dla rufiana a me!
MEROPE- (A Roberto) E te?
ROBERTO- Me? Putost che spusarla a fag in di frà! Puvrina: la par na
fada!
ACHILLE- Questu a s’ag dis an pastes… ma da chi gros!
IRENE- Signor, veh! A sun tantu csè velida ch’am mitres a piansar.
MEROPE- Andem, valà Irene, andem a far da magnar. (Esce a destra).
ROBERTO- Ben, me a vaghi… A vidrì che cun li buni o li cativi a i a
cunvinsi.
25
ACHILLE- Eh.. a s’è vest cum’at i he cunvint finura!
DIANA- Speta ch’at cumpagni. (Lo prende a braccetto e si avviano).
ROBERTO- Buona sera a tuti… (Sulla porta incontrano Giordano che
entra con un telegramma in mano) Oh, ciau Giordano. (Escono).
Scena XII (Giordano, Irene e Achille)
GIORDANO- Ciau… In strada ho catà al faturin dla posta; al m’ha dat un
telegrama dla Barbara.
IRENE- La Barbara? Cusa voella?
GIORDANO- La dis: (legge) Arrivo domani per presentarvi mio Bobo,
stop. Preparate cappelletti, stop. Bacioni, Barbara.
ACHILLE- Ma se, anca al Bobo! A g’ho na bela voia ad cunfusiun par
casa!
GIORDANO- Parchè, cus’è suces?... Ma che faci ch’a gh’ì!
IRENE- Gnint. Te mia star mal.
GIORDANO- Come gnint?! A par ca gh’ig al simur!
ACHILLE- Insoma! S’l’at dis che te t’an t’he mia da interesar.
GIORDANO- Ecu: come al solit am tratè da putlet; an ma dgì mai gnint!
IRENE- Ma sì, l’è mei ca ga dgema anca a lu la disgrasia ca s’è capità.
ACHILLE- Cusa dit? La n’è mia na disgrasia. A n’e mort ninsun…
GIORDANO- S’l’è mia na disgrasia, alura cus’ela? (Dalla strada giunge
prima un rumore di frenata d’auto, poi un prolungato suono di clacson)
Cusa gh’è? (Corre alla finestra) Uh, che machina ca s’è firmà! La g’ha na
cua ch’an fnes pù!... E’ gnù zò un… Ma al ve propria chè da nuantar!
IRENE- Chi el? (Corre alla finestra) Ma Diu… ma l’è lu! Madona santa:
chi l’ares mai det!... Achile! Achile! Pensa: l’è propria lu!
ACHILLE- Lu chi?... Insoma: as poel saver?
IRENE- Ma Ulisse… Ulisse, me fradel! (Corre alla comune).
Scena XIII (Ulisse e detti)
ULISSE- (Entra. E’ un uomo di mezz’età, vestito con vistosa eleganza)
Irene! T’am cunossi, neh?... T’am cunossi incora?
IRENE- Ma voet ca n’at cunossa mia ch’at se me fradel?!
(Abbracciandolo) Al me Ulisse… E pensar che me a gh’eva paura d’an
rivar pù a vedat.
ULISSE- Achile, Cuma stet?... At cat ben. (Si stringono la mano).
26
ACHILLE- Te sé ca t’as l’è fata grosa!
ULISSE- (Accorgendosi di Giordano) E questu chi el?
IRENE- Ma l’è Giordano, al me pù picul.
ULISSE- (Abbracciandolo) Cum’at se grand! E pensar che quand a sun
partì at ser acsè. (Gesto)… Te ta n’at ricordi mia, neh?
ACHILLE- Cusa voet ch’as ricorda? L’era trop piculin…. Forse la
Diana…
ULISSE- Già: l’è vera.
IRENE- L’è andada foera un mument… Ma lassa ch’at guarda, Ulisse:
Cum’at se bel! E cum’at se vastì ben!... Ma cuntas quel.
ULISSE- Dopu… (Da un po’ ha cominciato a guardarsi attorno) Ma… e
la Merope? S’l’an gh’è mia!... S’ela spusada?
IRENE- (Pronta) Ma no, ma no… l’an s’è mia spusada. L’è incor chè cun
nuantar… Ma indu’ela? L’era chè apena ades… Giordano, vala a ciamar in
cusina.
GIORDANO- Subit. (Esce, ma rientra subito) Curì, curì! A gh’è me sia
partera!
IRENE- Uddiu!
ULISSE- Merope, cara!... Merope! (Escono tutti a destra).
Scena XIV (Voci di Irene, Ulisse, Achille e Merope da fuori)
IRENE- (fuori) Puvrina! As ved ch’la t’ha vest e l’è cascada in fastidi.
ULISSE- (Fuori) Ma alura la m’ha spità!.. La m’ha sempar vru ben!
ACHILLE- (Fuori) Toe an po’ d’acqua, Giordano, ca ga straciem la frunt.
ULISSE- (Fuori) Merope, veh, Merope!... Cus’het fat? Ta stè ben, neh?
MEROPE- (Fuori. Flebile) Ulisse, set propria te?... Al n’è mia n’insoni?
ULISSE- (Fuori) Ma che insoni!... A sun me dabun… A sun gnù par
spusarat… Su, ch’at iuti a alvarat in pe… Acsè: pian pianin… Cuma vala?
MEROPE- (Fuori) Ben… An g’ho pu gnint… A m’è bele che pasà tut.
Scena XV (Ulisse e Merope)
MEROPE- (Entra abbracciata ad Ulisse) Che fat! Quand a t’ho vest in
strada a m’è gnù an fat in dal stomac ch’an sera pù buna ad moevum… At
vreva corar incuntra, ma a n’ag la cavava mia… an g’ho pù vest… a n’ho
pù capì gnint.
ULISSE- In tant temp a gh’eva paura ch’at m’hes dasmangà… Te, invece,
at m’he sempar vrù ben, neh?.. T’an t’in se mia catada di atar murus?
27
MEROPE- T’an ved che dal gran ben ch’at voi, umenti t’am fè murir!
Scena XVI (Achille, Irene, Giordano e detti)
MEROPE- (Continua a parlare, mentre entrano Achille, Giordano e
Irene) Te, però, t’am pudeva anca scrivar an po’ di pù.
ULISSE- Cusa voet ca cunta scrivar?.. E po’ a gh’eva tropi impegn… cun
la miniera.
MEROPE- Quala miniera?
ULISSE- La mia; quela ca g’ho in Brasile.
ACHILLE- Na miniera at g’he?!
MEROPE- Ma alura…
ULISSE- Alura ho fat fortuna. A n’at l’eva det: “ A vaghi in America, a
fag an po’ ad fortuna e po’ a vegn a spusarat”…
GIORDANO- E che miniera ela?
ULISSE- Diamanti industriali. As capes ch’ag sem in tri soci, ma i afari,
par ades…
IRENE- (Interrompendolo) At ciaparè di bei bessi?
ULISSE- L’andament al n’è mia sempar cumpagn, però… circa circorum,
net da li spesi, na vintina ad miliun al mes l’ag salta foera.
MEROPE- Ma alura at se an siur!
ACHILLE- At poe dir: an siurun!
ULISSE- S’l’è par quel, a n’am lamenti mia.
IRENE- Ma cuntas… cum’het fat? Cum’ela stada?
ULISSE- L’è stada csè: in Brasil a sun capità in na miniera ad diamanti. A
n’as ciapava mia mal, però dli gran bundansi l’in gh’era gnanca là. Alura,
quand a g’ho vù an po’ da scurtaina e ho imparà ben al master, am sun
cumbinà cun atar du e em pensà da tentar la fortuna… Em sarcà an bel pes
in mez a dli muntagni e a dli furesti... a sem armas quasi sensa bessi… e,
quand a tacavum già a perdar al curagiu, a la fin ag l’em cavada!
MEROPE- Che bel! La par na fola.
ULISSE- Invece l’è la verità. In soquanti an ho mucià na bela sustansa…
E ades a sun chè par spusarat e par purtarat cun me… An set mia cuntenta?
MEROPE- (Un po’ titubante) Voet ch’an sia mia cuntenta?!... Sul che…
ACHILLE- (Interrompendola) Questi i è nuvità ch’ag vreva par tirarum
su al mural!. Ma te at gh’arè fam… Ve dadlà ch’andem a taiar cal salam
28
c’ha purtà incoe Cis… Un me amic ca g’ha dla tera… At sentarè cum l’è
fin! (Esce con Ulisse e Giordano).
MEROPE- Irene, e ades?
IRENE- (Euforica) Ades, cara, è rivà finalment l’America anca par
nuantar… Em fnì da far i miserabili!... Viva l’America!
MEROPE- Sì; ma.. e par Narcisu?
IRENE- Narcisu?! T’an sarè mia stupida! Ormai è turnà al toe murus e
Cislun as rangiarà… S’al g’ha voia da spusaras, ch’al s’in cata n’antra!
MEROPE- Ma se Ulisse al ven a saver…
IRENE- An gh’è dubi. Par fortuna a sem stà furub e in paes ansun sa
gnint!
MEROPE-Ma… e dman… quand al ve cun la vecia?
IRENE- Uh, l’è vera! L’è na roba propria intrigada! Bisogna catar la
manera d’andargan foera sensa che Ulisse al sapia gnint… Mah?.. A vurrà
dir che stanot, invece ad durmir a stulicarò… At vadrè che na qual
solusiun a la catem. E te sta alegra e mia far dli faci da becamort.
(Uscendo a destra) Viva l’America! Viva Ulisse!
SIPARIO
ATTO TERZO
Scena prima (Barbara e Bobo)
BARBARA- (Scena vuota; da fuori) Con permesso?... Permesso?... Ma
dove si saranno cacciati? (Entra dalla comune con Bobo, ambedue vestiti e
acconciati secondo le mode più strambe del periodo) Vieni, Bobo, non
avere riguardi; arriveranno fra poco.
BOBO- (Con gesti di solenne lentezza, senza dir niente, siede per terra).
BARBARA- Caro, ci sono tante sedie! (Bobo le fa cenno di tacere)
Capisco le tue esigenze spirituali, ma sai… se arriva la zia, forse non
troverà la cosa molto naturale. (Bobo le fa ancora cenno di tacere) Questi
miei parenti, sono gente di campagna: certe cose non sanno apprezzarle…
BOBO- Finiscila scema! Mi hai fatto perdere il filo delle meditazioni!
BARBARA- Scusami, hai ragione. (Bobo si richiude nel suo mutismo).
29
Scena seconda (Irene, Merope, Diana e detti)
MEROPE- (Da sinistra, seguita da Diana e Irene) Scusa s’an gh’era
ansun a spetarat, ma… (Si interrompe avendo notato la strana posizione
dell’impassibile Bobo e gli abbigliamenti dei due) Ma… cum’at set
cumbinada?
BARBARA- E’ bello, vero?
IRENE- (Indicando Bobo) E cal lè chi el?
BARBARA- E’ Bobo. Però, vi prego, non disturbatelo: sta meditando.
DIANA- (Fra sé) Chilù, l’è dimondi s’al riva a ot eti!
IRENE- Parchè s’el sintà partera?
BARBARA- Non esiste un perché. Si è seduto per terra e basta. Lui non è
come gli altri….
DIANA- (Fra sé) A m’an sun acorta!
BARBARA- Lui ha una sensibilità e un’intelligenza superiori.
IRENE- Ma dabun?!
MEROPE- Ben, se lu ag pias acsè: lassa ch’as goda… Putost, Barbara,
s’at saves…
BARBARA- Cosa?
MEROPE- Di fat da cl’atar mond! In dal sottemp ch’at se stada via, a s’è
suces di fat d’an puderag gnanc credar.
BARBARA- Davvero? Racconta, racconta… sono tutta orecchi.
MEROPE- Dunca: t’è da saver che ier… (Mentre parlano escono a
destra. Bobo, senza dir nulla, si alza e le segue).
IRENE- (Osservando Bobo che esce) Che mond! Che generasiun ca ve
su!
DIANA- E me siu Ulisse che fin hal fat?
IRENE- L’è andà in cità cun Achile e Giordano. Umenti i sarà chè.
DIANA- L’è stada furtunada me sia. L’ha spetà tanti an, ma l’ha spetà par
quel!
IRENE- In quant a quel, i strolic i n’è mia fnì.
DIANA- Parchè?
IRENE- Te ta n’al cunos mia Ulisse: l’è gelus cmè na summia… S’al ven
a saver quel ad Cislun, a sem dal gat!
DIANA- Figurat… Se me sia la ga spieghes sinceramente cum l’è stada…
IRENE- Ma indu vivat te? In dal mond ad la luna? Povra nuantar s’la fa
na roba csè! No no, bisogna che Ulisse al na vegna a saver gnint… E
30
pensar ca sun stada propria me a farag curagiu par Cislun! Ma chi
s’andava a pensar na roba cumpagna?!
DIANA- Alura, sarchè da spiegarat tut, cun li buni maneri, a Cislun.
IRENE- Cusa voet spiegarat? E po’, quand at l’he licensià a cla manera lè,
credat ch’al tasa? Lu e soe madar i taca a far dli pulemichi in gir… Ulisse
al ve a saver tut e adiu batel! Al va via cun tuti i soe sold e armagnem
fregà, toe sia e po’ anca nuantar.
Scena terza (Giordano e detti)
GIORDANO- (Di corsa da sinistra) Pruvè a dir cus’ha fat me siu? Al
m’ha cumprà la “Jaguar”!
DIANA- Dabun? Ta scarsarè?!
IRENE- E cusa saresla?.... L’an sarà mia cla machina ch’a va csè fort?
GIORDANO- Propria quela!
DIANA- Sa t’an g’he gnanc la patente!
GIORDANO- Beh?!... Quand a la ciap, a g’ho bele che la machina prunta.
IRENE- Ch’at lasa guidar na machina csè putenta, par via ca t’at copi?!
Ah no, caru!
GIORDANO- L’è ben par quel ch’al m’ha cumprà anc la sinsent.
DIANA- Cus’hal fat?!
GIORDANO- Eh, me a vreva la “Jaguar” a tuti i costi e me padar al vreva
la sinsent parchè a n’as fidava mia… Me siu, par far pata, al i ha tolti tuti
do.
IRENE- Me a deg che toe siu l’è sensa sarvel!
DIANA- At pudev anca spetar.
GIORDANO- Ta stè fresca te! L’è mei batar al fer intant ch’l’è cald!
IRENE- Cusa t’intendat da dir?
GIORDANO- Gnint. Sul che quand al ven a saver al schers ca gh’ì
cumbinà cun Cislun, l’è facil che me, la machina, a la veda vular in sla cua
dla rundanina!
IRENE- Che bruta linguasa! T’an gh’arè mia det quel?
GIORDANO- Me no… ma…
IRENE- Ma te t’he da taser! E s’al ta dmanda quel, t’he sempar da dir
ch’l’è cota, anca s’l’è cruda! As semia capì ben?
DIANA- (Rumore di passi a sinistra) Ecu ch’i riva.
31
IRENE- (Occhiataccia a Giordano) A m’arcmandi, neh!
Scena quarta (Ulisse, Achille, Merope e detti)
IRENE- (Ad Ulisse che entra, seguito da Achille) Cusa t’he saltà in ment
da farag an regal csè gros? (Merope entra da destra) Voet ch’la sia giusta
toerat do machini in na volta? Chisà cusa t’he spes!
ULISSE- Cusa voet mai… intant ch’ag s’era adrè!
MEROPE- (Tirando in disparte Ulisse) Caru, a n’at par mia d’esagerar?
ULISSE- (Ridendo) Cara la me dunlina, ch’at se la pù simpatica dal
mond! (L’abbraccia) T’an se mia incor buna ad credag! Ma, at vidrè, at
vidrè che robi! Cusa voet ca sia par me soquanti miliun?!
ACHILLE- (Scherzando) L’è cmè alvar an pel a n’asan!
IRENE- Ma voet che nuantar a sema gent d’averag do machini? An gh’em
gnanca al garage par metagli dentar!
ULISSE- (Mentre Diana esce a destra) Par an garage! S’al na gh’è mia, as
fa.
ACHILLE- E indu voet faral? In cla casa chè, an gh’è gnanc post par
moevas ! T’he vest che stanot, par farat durmir, em duvù far la paiada.
IRENE- (Mentre Giordano esce a sinistra) E po’… cun decenza parland,
cla casa chè la par an cesu!
ULISSE- Ma te, t’an vurrè mia starag fin ca ta scampi, che dentar?
IRENE- Ah, sa fus par me, a sares andada via d’an pes, ma…
ULISSE- Ma ades ag sun me. Voet ch’an pensa mia anca a vuatar du?
Scena quinta (Barbara, Bobo, Ulisse, Merope, Achille e Irene)
ULISSE- (Continua mentre entrano Barbara , che si avvicina a Merope, e
Bobo che si siede nella medesima posizione di prima) Al set cusa voi far?
Apena che me e la Merope a gnem a casa dal vias ad nossi, a faghi far na
bela vila cun du apartament: un par nuantar quand a gnirem in Italia.. e
cl’atar a v’al regalem a vuatar.. Neh, Merope, ca gh’al regalem?
MEROPE- Atarchè, caru!
ACHILLE- Ma dit dabun?!
IRENE- (Abbraccia Ulisse) At se an tesor!... Het sintù, Achile?... Het
sintù che robi? (Irene e Achille, discutendo infervorati, escono a destra)
32
ULISSE- Dim, Merope, chi l’è cla bela biundina chè?
MEROPE- L’è la fioela ad me fradel Mariin, quel ca sta a Milan.
ULISSE- Che bela putleta ch’la s’è fata! (A Barbara) Al set ca ta stè ben
vastida csè. Ma dim an po’… (Indica Bobo) lalù, chi el?
BARBARA- (Fiera) E’ Bobo, il mio ragazzo.
ULISSE- Stal mia ben?... Al na dis mai gnint!
BARBARA- Sta benissimo. Quando fa così, vive momenti di intensa
felicità!
ULISSE- Sì? Ma varda!... Chi l’ares mai det?!
BARBARA- E’ un sistema che gli ha insegnato un suo amico hippy
indiano, arrivato a Milano direttamente da Calcutta.
IRENE- (Comparendo a destra) Ve chè, Ulisse… Ve chè ca gh’em da
discutar al pruget ad la vila.
ULISSE- Subit… (Esce a destra con Irene).
BARBARA- Peccato che io non sia una parente più stretta del signor
Ulisse… Avrei bisogno anch’io di qualche regaluccio.
MEROPE- Se Ulisse al ma spusa, ta dventi soe nvuda anca te.
BARBARA- E’ vero… Che bello!... Ma c’è sempre quella stramaledetta
difficoltà di Cislone: un bel guaio veramente!
MEROPE- Purtrop!... S’at credi, me an so propria come gnirgan foera.
BARBARA- (Dopo breve riflessione) Ma quella vecchia… sì, voglio dire
la madre di Cislone… è proprio antiquata come mi dicevi?
MEROPE- S’l’è antiquata?!... Figurat che…
BARBARA- (Interrompendo vivacemente) Sì sì: ho già capito…
Naturalmente i tipi come me e Bobo non li può soffrire.
MEROPE- Fin par carità!
BARBARA- Allora, forse, avrei un’idea.
MEROPE- Chi?... Te?!
BARBARA- (Piccata) Sicuro: io. Cosa credi, che non sia capace di
pensare? Sappi che me l’ha detto anche Bobo, una volta, che, dietro le mie
vuote apparenze, si nasconde un’intelligenza vivace e fantasiosa.
MEROPE- Va ben, va ben… ma cusa vrevat dir?
33
BARBARA- Ecco… Ma forse è meglio che non te lo dica; è un’idea
molto balzana.. Tu non accetteresti mai… sei troppo…
MEROPE- No, parla…Ormai a sun disposta a tut! Mia tegnum in si spin.
BARBARA- Bene; allora ti espongo il mio progetto. (A Bobo) Vieni,
bisogna che ascolti anche tu, perché sei dentro nel mio piano. (Bobo, con
un moto di stizza, si alza e si avvicina alle due donne che già si avviano a
sinistra) Dunque, ti prego di ascoltarmi senza interrompere. Si tratta di
questo… (Escono tutti a sinistra).
Scena sesta (Ulisse, Irene, Achille e Diana)
ULISSE- (Entra da destra conversando con Irene, Achille e Diana) Povra
putleta, am dispias.
IRENE. Sì, veh. A g’ho anca cal dispiaser lè in sal magun.
ACHILLE- E tut parchè a sem puvret e lur ig voel catar na muier siura!
ULISSE- Spieghev an po’ mei.
ACHILLE- (Sedendosi assieme a Ulisse e Irene, mentre Diana resta in
piedi) T’he da saver che soe padar al g’ha ad bisogn ad bessi senò as
gh’arbalta la fabbrica; alura i gh’ares catà lur na muier siura ca g’ha i sold
par giustar i soe afari.
ULISSE- (A Diana) E lu, al bagaiot, naturalmente at voel spusar te?
DIANA- As capes. (Cenni di assenso anche da parte di Irene)
ULISSE- Alura a sem a post.
ACHILLE- Cusa vresat dir?
ULISSE- Semplice: i bessi ag impresti me.
IRENE- (Scattando in piedi esultante) Oh, Signur!
ACHILLE- Ma varda ch’ag voel sentsinquanta miliun!
ULISSE- Alura?! Cus’at credat: ca na gh’i abia mia?!... Ansi, t’he da dir
che par me l’è n’ucasiun buna. A gh’eva voia d’investir quel in Italia.
IRENE- (A Diana) Het sintù? Ag pensa toe siu! (Vedendola per nulla
soddisfatta) Ma come? An set mia cuntenta?
DIANA- No, ch’an sun mia cuntenta!... Me a voi ch’is lassa spusar parchè
as vrem ben, mia parchè me siu ag dà i bessi!
IRENE- Cum’at se ingnuranta! Roberto, a n’at voe ben!.. L’impurtant l’è
ca va spuseghi. Dopu po’, at vadrè che a cla musnantuna ad soe madar ag i
a fem pagar tuti! (Diana esce a sinistra scuotendo le spalle)… Mah?!.. I
34
fioei d’al dè d’incoe a n’as sa mai cuma toeri… E sì ch’la duvres esar
cuntenta!.. Ma.. e lur? Ch’i ceta?
ACHILLE- Cai lè? Fa cunt da ciamar n’oc a bevar! Cum t’ag fè vedar i
sold, i perd tuta la caca ch’i g’ha! Putost: bisogna che an qualcun ag vaga
a parlar.
IRENE- Me no, ad sicur! L’ha da esar le a vegnas a arbasar.
ULISSE- Ho bele capì… Valà, incoe dopmezdè a gh’andem me e te,
Achile. Acsè a vedi anca indu a vag a muciar i me sold.
IRENE- L’è propria na buna idea… Alura a gh’andè a li quatr e mez..
ULISSE- Parchè propria a li quatr e mez?
IRENE- Parchè… ma… parchè sens’atar lur prema i va a far la gabanela.
L’è mei ca gh’andeg quand i è alvà.
BUIO IN SCENA
UNA VOCE DA FUORI- Alle quattro e mezza.
Scena settima (Achille, Ulisse e Merope)
ACHILLE- (Al riaccendersi delle luci entra da destra, seguito da Ulisse e
Merope abbracciati) Alura andem…
ULISSE. A vegni… (Bacia Merope sulla guancia) Ciau, neh.
MEROPE- Ciau, a sa vdem stasira. ( I due escono dalla comune, Merope
guarda nervosamente l’orologio) Mamma cara: prest i è chè! A gh’è sul da
sperar che tut a vaga cum’em prugetà, parchè, s’l’am va a l’arversa
stavolta, a g’ho da magnarum i ongi fin ca scampi! (Chiamando a destra)
Pronti, Irene: i è andà.
Scena ottava (Merope e Irene)
IRENE- (Entra da destra) Tut a post?... T’an g’he mia paura, neh?
MEROPE- No… ma… e se dopu…
IRENE- Lassa star i se e i ma. Em decis che al sistema bun l’è cal lè e,
ades, a tirem avanti sensa smentiras.
MEROPE- An gh’è gnanc mal ch’è gnù la Barbara, senò, nuantar, na
scoperta csè, quand voet ca la fessum?!
IRENE- Propria. Sperem ch’i reagissa cum’em pensà nuantar.
35
MEROPE- Am dispias, però, a farag an schers csè brut a Narcisu.
IRENE- Quand a gh’è la necessità, as guarda mia tant par al sutil…
L’impurtant l’è ch’at fag ben la toe part.
MEROPE- Par quel, mia star mal. Ades a vag a pruntarum.
IRENE- Fa prest: la Barbara la ta speta in dla toe cambra. (Merope esce a
destra. Irene, dopo aver dato un’occhiata alla finestra, la segue).
Scena nona (Roberto e Diana)
ROBERTO- (Entra da sinistra con Diana) Alura i strolic i è fnì. Prest a
sa spusem.
DIANA- A parres da sé.
ROBERTO- E dir che me eva fat tanti pruget…
DIANA- Quai pruget?
ROBERTO- A vreva scapar insiem a Milan… Stamattina ho telefunà a un
me amic e, par mezu ad lu, eva bele che catà an bun impieg…. L’è anca
dre sarcar n’apartament, picul, par nuantar….
DIANA- Pensa: che bel! Sul nuantar du… me, te… e cl’atar ca g’ha da
vegnar.
ROBERTO- E libar…. luntan da tuti sti vec ch’as permet da scumerciar
in sal ben ch’as vrem.
DIANA- At g’he ragion… però t’avres duvù truncar i toe studi.
ROBERTO- Ma no, avres lavurà e anca studià… Al sares stà an sacrifesi,
ma a l’avres fat luntera.
DIANA- E anca me a pudeva far quel, tant par darat na man. (Si guardano
a lungo negli occhi) Beh… l’è andada acsè… pasiensa!
ROBERTO- E se…. Saresat disposta te?
DIANA- A far cosa?
ROBERTO- A andar via listes, apena spusà?
DIANA- Me sé ca sares disposta!
ROBERTO- Però bisogna rinunciar a tut.
DIANA- Certo: me a rinunci ai miliun ad me siu…
ROBERTO- E me a quei ad me padar.
DIANA- (Ridendo) Caro! (Si abbracciano).
36
ROBERTO- A fem acsè: apena spusà, cun i sold ch’is darà pr’al viaz ad
nossi, andem a impiantar casa, sensa che lur i sapia gnint. Dopu po’ ag
mandarem na letra.
DIANA- Sensa, però, metag al nostar indires.
ROBERTO- As capes! Ch’is serca an bel po’, prema ad vegnar a rumpar
li scatuli!
DIANA- (Entusiasta) Benone!
ROBERTO- (Avviandosi alla comune) A m’arcmandi: mia dir gnint a
‘nsun.
DIANA- (Mentre escono insieme) A ninsun; gnanca a me fradel!
Scena decima (Irene, Barbara e Bobo)
BARBARA- (Entra da destra con un giradischi in mano, seguita da Bobo
e Irene che si porta subito alla finestra) Ecco, questo lo mettiamo qui. (A
Bobo) Ti ricordi tutto? (Bobo siede per terra senza rispondere).
IRENE- (Alla finestra) Siv a post? I è dre ch’i riva… Sù, andem.
BARBARA- Andiamo… sì, andiamo… (Escono a destra, Bobo resta
solo).
Scena XI (Narciso, Teresina e Bobo)
NARCISO- (Dopo un po’, da fuori) Con permesso?.... Permesso?
TERESINA- (Fuori) Cum’ela, caru?... S’an gh’è ninsun!
NARCISO- (Fuori) A gh’è vert. (Entrano) Umenti i gnirà. Santemas,
intant. (Siede).
TERESINA- (E’ una vecchia vestita di nero; cammina appoggiandosi su
un bastone, tutta piegata su un fianco. Dopo essersi seduta si accorge con
raccapriccio di Bobo) Mah, Narcisu!... Narcisu, caru, cus’el cal fat lè?
NARCISO- (Distratto) Qual fat?
TERESINA- (Indicando Bobo) Ma là… varda: là!
NARCISO- Ueeh! Ma chi saral?... Ier al na gh’era mia.
TERESINA- (Piano) Ch’al sia an sigagn?... Varda sul cum l’è vastì!...
Parchè s’el sintà partera?
NARCISO- (Piano) A n’al so mia…. Atensiun: l’è dre guardaras.
TERESINA- Bisogna dirag quel.
NARCISO- Cusa ag deghia?
TERESINA- Ma… an so mia…
NARCISO- (Forte) Neh, siur, chi siv? (Bobo fa un cenno di saluto un po’
ebete).
37
TERESINA- Al na parla mia! Ch’l’abia pers al dono ad la favela? (Forte
a Bobo) An gh’è ninsun in casa? (Bobo la fissa).
NARCISO- Ch’al sia an furaster?
TERESINA- Ma, dì su: set sicur da n’aver mia sbaglià casa?
NARCISO- Ben… ma voet ch’an cunossa mia la casa dla me murusa?!
TERESINA- Murusa?! Stupidun! A l’ho da dir me sl’ha da ésar la toe
murusa o no.
NARCISO- Sì, mama, scusa… at g’he ragion.
TERESINA- Intant, ades, a farum spetar acsè, l’am fa na bruta figura.
NARCISO- Ma no, mama, la Merope l’è tantu buna, muderada, sensa
vissi.
TERESINA- Mah… Ades po’ a vidrem… (Rumore di passi).
NARCISO- Oh, i è dre ch’i riva.
Scena XII (Irene e detti)
IRENE- (Entra da destra) Ah, ma sa gh’è Narcisu!... Come mai?... Uh, l’è
vera ca gh’evuv da vegnar cun vostra madar. (A Teresina) Buona sera!
TERESINA- Buna sira. (Piano a Narciso) Ela questa?
NARCISO- (Piano) No, questa l’è spusada: l’è soe cugnada. (A Irene) E
la Merope?
IRENE- Ades la ve. A savì: incoe l’è tuta in agitasiun parchè a l’è gnuda a
catar i soe amic ad Milan.
TERESINA- Spusa, alvem na curiosità: chi el cal tisiu lè ca gh’è partera?
Al na par gnanca un cmè n’antar!
IRENE- (Con naturalezza) Cal lè? Ma l’è al Bobo: al par acsè, ma l’è an
bun putlas... L’è n’amic ad la Merope.
NARCISO- Cosa?!
TERESINA- (Sorpresa) Ma… la Merope ela vostra cugnada, quela ch’as
vres maridar cun al me Narcisu?
IRENE- Eh… A dsires propria da sé!
TERESINA- E la g’ha di amic acsè?!
IRENE- Ben, cusa gh’è ad mal? Ades a va spieghi. La Merope tut i an la
va a pasar soquanti mes a casa da soe fradel a Milan. Quand l’è là, a capirì,
l’an poel mia star sempar sarada in casa… e alura la s’è fata na qual
cumpagnia ch’la va foera a divertirai insiem.
38
NARCISO- (Sempre più confuso) La Merope… la va a divertiras cun cal
lè?! (Teresina scatta in piedi e passeggia nervosamente).
IRENE- Cun al Bobo? Ma certo! Lu l’è al soe amicone… Is voel an ben…
da mat!
NARCISO- (Quasi inebetito) I… i… is voel ben?!
IRENE- Ma cus’iv capì?! Is voel ben, ma ste mia pensar al mal… Al soe
murus a sì sempar vù… e la va spusa vù.
TERESINA- (Con rabbia) Questu po’ l’è da vedar!
Scena XIII (Merope, Barbara, Giordano e detti)
MEROPE- (E’ tutta beat: indumenti estrosi, vertiginosa minigonna,
parrucca biondissima. Entra da destra con Barbara e si avvicina a
Narciso che mostra di non riconoscerla. Parla con frivolezza) Narcisu,
caru… scusa, neh, ma am s’era dasmangada… At sé: stamattina è rivà al
Bobo e la Barbarela.
NARCISO- (In piedi, quasi impietrito) Ma… set propria te?!... Vastida
acsè?!
MEROPE- Am sun messa un po’ in ghingheri parchè è rivà i me amic.
Ma dì la verità: a sun pù bela incoe che chi atri volti! A vedum acsè, an
t’he mia gnù an sgrisulin ad dentar da te?... Ah, birichin?!
NARCISO- Ma cat… veramente… (Entra anche Giordano).
MEROPE- Caru… al me timidun! At se armas incantà! (Fa per
abbracciarlo).
TERESINA- (Con rabbia) Fermat! Lassa star me fioel! Infama: guai sa
t’al tochi!
MEROPE- Ma l’è toe madar! Par cosa disla acsè? Hoi fat quel ch’an va
mia ben?
TERESINA- Che linguasa!... Ma me a n’am las mia imbindular cmè cal
sumarun chè!... Ho capì cusa sì vuatri.
BARBARA- Cosa siamo?
TERESINA- A sì tre….(Si porta una mano alla bocca. Fra sé) Fin par
carità, Signur dem la forsa ad taser, d’an dirag mia quel ch’l’is merita….
Parchè questi i è capassi ad tut… I è buni anca da farum causa par
magnarum i bessi… (Nel frattempo Bobo si è alzato e si è avvicinato a
Merope, con cui finge di intrecciare una vivace e cordialissima
conversazione).
39
MEROPE- (Ridendo ostentatamente) Ma no, Bobo… cus’at salta in
ment? Un po’ ad creansa… a gh’è al me murus chè!
GIORDANO- (Avvia il giradischi) Pronti? Facciamo quattro salti? (Inizia
una musica sfrenata. Barbara e Giordano cominciano subito a ballare
freneticamente. Anche Merope muove i piedi ritmicamente, come non
riuscisse a trattenersi).
TERESINA- Uddiu! Cusa suced, ades?
IRENE- I bala… I è zuan, lur! I g’ha ad bisogn da far dal muviment.
MEROPE- (Si lancia nella danza con Bobo) Dai, Bobo, dag dentar!
BARBARA- (Ballando con Giordano si avvicina all’esterefatto Narciso)
Coraggio, signor Narciso… su… su… Venga a ballare anche lei.
NARCISO- Ma no… ma no!
GIORDANO- Sì, avanti… proeva… A t’insgnem nuantar.
NARCISO- (Schernendosi) No… an voi mia… no!
BARBARA- (Lo prende per un braccio e lo tira) Su… così… provi a fare
come me. (Narciso prova a fare alcuni pesanti e ridicoli passi).
MEROPE- Bravu!... Caru, veh, al me Narcislone!
TERESINA- (Ha seguito con grottesche e scandalizzate controscene. Si
slancia verso i ballerini col bastone alzato, urlando) Basta! Basta! Lassè
lè!.. A v’ad dag me, s’an lassè mia star al me Narcisu! (Mena alcune
bastonate nell’aria; tutti fuggono con schiamazzi. Irene corre a spegnere
il giradischi. Teresina rimane un po’ sola in mezzo alla scena, poi si porta
a una sedia, dove si getta affranta, quasi piangendo) Uddiu: che
vargogna!... Che umiliasiun!
NARCISO- (Premuroso) No, mama, sta mia!... T’am fè piansar anca me!
TERESINA- (Alzandosi e ripigliando un atteggiamento severo) Al saveva
ca gh’eva an fioel ingnurant, ma stavolta t’he pasà la misura! T’in set mia
acort ch’li t’ha inganà… ch’l’it vreva cucar i bessi e la tera?
NARCISO- Ma me, mama… am cardeva…
TERESINA- Guai a te s’at dì n’antra parola! Va via, ades!.. E ricordat:
mai pù luminarum cla dona chè!... E stat mia credar da vegnla a catar
incora… putost a t’inciav in cantina… Avanti, su… va foera! (Narciso si
avvia a testa bassa) Via, moevat! (Narciso esce)… Par carità, abieg
cumpasiun ad na povra vecia.
IRENE- (Burbera) Cusa gh’è?
40
TERESINA- Par piaser, stè mia dir gnint a ‘nsun ad quel ca gh’ì
cumbinà… S’al ven a saver i me vsinant, al me Narciso, i m’al turles in
pansa e schena… e me ho bele che fnì da star ben.
IRENE- (Fredda) S’l’è par quel. (Teresina esce scuotendo la testa).
Scena XIV (Irene, Merope, Barbara, Giordano e Bobo)
BARBARA- (Bobo torna a sedersi per terra) Evviva! Ce l’abbiamo fatta!
GIORDANO- (A Merope) Ormai al na voel gnanc pù saver s’at se al
mond!
IRENE- Brava Merope! At se stada an canun! Cla vecia lè, umenti ag ve
n’asident. (Vedendo Merope un po’ amareggiata) An set mia cuntenta?
MEROPE- (Togliendosi la parrucca) Cusa voet mai… Am dispias par
Narcisu: al na la meritava mia an tir acsè.
GIORDANO- (Alla finestra) Em fat apena in temp: i è dre ch’i riva tuti.
MEROPE- (Avviandosi a destra) Ch’am vaga a cambiar subit! Se Ulisse
l’am cata cunsada acsè, invece d’an murus sul, la va a fnir ca i a perdi tuti
du. (Via di corsa).
Scena XV (Ulisse, Achille, Nestore, Leda, Roberto, Diana e detti)
LEDA- (Entra per prima seguita da Nestore, Ulisse, Achille e, poco dopo,
da Roberto e Diana. Corre verso Irene) Cara… cara signora Irene, come
sta?
IRENE- Uh, che bela impruvisada! Cuma sun cuntenta! (Si baciano sulle
guance. Nel contempo Nestore ha dato la mano a Barbara e Giordano)
Signora Leda, c’è qualche novità?
LEDA- Una novità molto… ma molto bellissima!
IRENE- Dabun?... L’am dega… l’am dega.
NESTORE- A gh’al deghi me: i nostar putlet i sa spusa! Ch’i sia
cuntent… ch’i passa na bela veta… e cun tanti fenag a dispusisiun!
GLI ALTRI- Evviva!.. Eviva i spus! (Giordano e Barbara escono).
IRENE- Me a deghi che questu l’è al pù bel giuran ad la me veta. Che
sudisfasiun!... Ma is senta…. Santev, ch’av vag a toer quel da bevar.
(Siedono. Roberto e Diana restano in piedi in disparte)
LEDA- Ma… e quella buona, bella, simpatica signorina Merope, dov’è?
ULISSE- Già… la Merope, indu ela?
41
IRENE- L’è andada ad sura an mument. Chisà cum la sarà cuntenta anca
le!... A la vag a ciamar subit. Permesso… (Esce a destra).
LEDA- Diana, cara, vieni qui da me.
DIANA- (Avvicinandosi, fra sé) Cusa voella cla rufiana le?
LEDA- (abbracciandola melodrammatica) Figlia! Figlia mia!... Ora, se
vuoi, mi puoi anche chiamare mamma.
DIANA- (Piano a Leda) Gnanc s’at crepi!
LEDA- (Sempre abbracciata; piano a Diana) Bruta ghegna, t’am la
pagarè! (Forte, agli altri) Che cara ragazza! Ho sempre sognato d’avere
una figlia così.
Scena XVI (Merope, Irene e detti)
MEROPE- (Da destra, vestita con la consueta modestia) Buona sera a
tutti.
LEDA- (Le si avvicina con Nestore e Ulisse. Abbracciandola) Oh, cara!...
Ho saputo che presto anche lei… con quel simpaticone del signor Ulisse…
MEROPE- Propria; dopu tanti aventuri è rivà finalment anca la nostra
ura…. Neh, Ulisse? (Si abbracciano commossi).
IRENE- (Entra con spumante e bicchieri) Viva gli sposi!
GLI ALTRI- Viva gli sposi!
NESTORE- Un mument..... In mez a tanta alegria a g’ho incor in dal coer
un dispiaser. (Tutti lo guardano sorpresi) Roberto, ho fat tut quel c’ho
pudù par vedat cuntent… at i ho dati tuti a toe moed. Ades a tucares a te
farum un piaser picul, picul.
ROBERTO- (Diffidente) Cusa gh’è?
NESTORE- Na sudisfasiun grosa, che a te la n’at costa ansuna fadiga.
ROBERTO- Parla. Cusa voet?
NESTORE- Roberto, dmatina subit…. Va dal barber… e fat tusar!
LEDA- Sì, fallo… fallo per me… per questa tua povera mamma!
ACHILLE- Ma sì, valà: dagla na sudisfasiun a toe padar. As la merita!
(Roberto sta per rispondere, ma….)
BOBO- (Si è alzato e si è portato sul proscenio) Alt! (Tutti restano
immobilizzati nelle loro posizioni e smettono di parlare. Rivolto al
pubblico) Riusciranno a convincere Roberto a privarsi della sua fluente
42
chioma?... Questo non vi è dato sapere. La commedia è finita: andate in
pace!
SIPARIO
FINE DELLA COMMEDIA
43