ARHIVA\noii martiri

Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
NOSTRA SIGNORA DEL MASSACRO
articolo scritto da Marco Pedersini e pubblicato dal
giornale “Il Foglio” del 30 novembre 2010.
Raghada al-Wafi cammina spedita per le vie del
quartiere Karrada, sulla sponda del Tigri che guarda
il cuore corazzato di Baghdad, la Green Zone. La
accompagna suo marito, è contenta, sorride. È
domenica 31 ottobre e hanno una bella notizia da
portare a padre Thair Abdallah, il giovane prete che
li ha uniti in matrimonio: Raghada aspetta un
bambino. Vanno verso Nostra Signora del Perpetuo
Soccorso, la grande chiesa siro-cattolica del
quartiere, sul cui ingresso veglia una grande croce.
Alla messa della domenica pomeriggio ci sono
duecento fedeli, comprese una famiglia caldea e una
ortodossa. Padre Wasim confessa vicino
all’ingresso, all’ombra delle massicce porte di
legno. Un confratello, l’anziano padre Rafael
Qusaimi, sta dando le ultime istruzioni al coro
prima della celebrazione. Inizia il canto e padre
Thair sbuca alla destra dell’abside, diretto a passi
svelti verso l’altare.
Nell’anno liturgico siro-cattolico, è la domenica
della dedicazione. Una voce fa risuonare le letture.
Lettera agli Ebrei 8, 1-12, che cita il profeta
Geremia: “Ecco vengono giorni, dice il Signore,
quando io concluderò un'alleanza nuova con la casa
d’Israele e con la casa di Giuda... Porrò le mie leggi
nella loro mente e le imprimerò nei loro cuori; sarò
il loro Dio ed essi saranno il mio popolo”. Vangelo
di Matteo 16, 13-20: “Voi chi dite che io sia?
Rispose Simon Pietro: Tu sei il Cristo, il Figlio del
Dio vivente. E Gesù gli disse: Beato sei tu, Simone,
figlio di Giona, perché né carne né sangue te lo
hanno rivelato, ma il Padre mio che è nei cieli. E io
a te dico: tu sei Pietro e su questa pietra edificherò
la mia Chiesa e le potenze degli inferi non
prevarranno su di essa”.
Sono le cinque e un quarto e padre Thair sta per
finire l'omelia, quando fuori dalla chiesa una raffica
di mitra rompe il silenzio. Il sacerdote prova a
tranquillizzare i fedeli, gli spari non possono che
essere rivolti altrove, dice, non c’è nulla da temere,
è la normalità in un paese che da anni non ha
orecchie che per i rumori della guerra.
MAICA DOMNULUI
SLAVA ŞI BUCURIA MUCENICILOR
articol scris de Marco Pedersini şi publicat de
ziarul “Il Foglio” din 30 noiembrie 2010
Traducere: Arhimandrit Doctor STEFAN POPA
Raghada al Wafi merge grăbită pe străzile cartierului
Karrada, de pe malul Tigrului, de unde se vede inima
blindată a Bagdadului – aşa zisa Zona Verde. O însoţeşte
soţul său. E mulţumită şi surâde. Este duminică, 31
octombrie şi se duc la Părintele Thair Abdallah, tânărul
preot care i-a unit în taina căsătoriei pentru a-i da o
frumoasa veste: Raghada aşteaptă un copil! Merg la
Biserica închinată Maicii Domnului a Veşnicului Ajutor,
marea catedrală catolică de rit sirian, la intrarea căreia
străjuieşte o mare cruce.
La Liturghia de duminică după-amiază sunt
adunaţi două sute de credincioşi, între care şi o
familie de creştini caldei
şi una de creştini
ortodoxi. Părintele Wasim spovedeşte în apropierea
intrării, la adăpostul masivelor uşi de lemn. Un
altul, bătrânul preot Rafael Qusaimi dă corului
ultimele directive înainte de Slujbă. Corul începe
să cânte şi din dreapta absidei apare Părintele
Thair, care se îndreptă cu paşi repezi către Altar.
În calendarul bisericesc siriac se prăznuia
“Duminica Dedicării”. O voce face să răsune
citirile de la Epistola către Evrei a Sfântului
Apostol Pavel, capitolul VIII, versetele 1-12, care îl
citează pe Profetul Ieremia şi unde se spune: “Ci
Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice
Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui
Iuda, testament nou, ..... Pune-voi legile Mele în cugetul
lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi
ei vor fi poporul Meu”. Evanghelia duminicala este
de la Matei XVI, 13-20, unde se spune: “Şi le-a zis:
Dar voi cine ziceţi că sunt? 16. Răspunzând Simon Petru
a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. 17.
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui
Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci
Tatăl Meu, Cel din ceruri. 18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti
Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile
iadului nu o vor birui”.
Era ora cinci şi un sfert şi Părintele Thair tocmai
sfârşea omilia, când din afara bisericii o rafală de
mitralieră întrerupse liniştea. Preotul încercă să-i
liniştească pe credincioşi zicându-le că focurile de
armă erau îndreptate către altcineva, că nu au de ce să
se teamă, că e ceva normal într-o ţară unde de ani de
zile se aud zgomotele războiului.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 1
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Ma la sparatoria continua e poi ecco una forte
esplosione, vicino al portone della chiesa. I fedeli
sono terrorizzati, vorrebbero scappare ma non c’è
via di fuga. “Alziamoci, preghiamo insieme”,
insiste padre Thair. Non può saperlo, ma a pochi
passi dalla chiesa c’è un commando armato che sta
dando l'assalto alla sede della Borsa. Una bomba a
mano ha ucciso due delle guardie che sorvegliano
il palazzo. Le altre guardie hanno risposto al fuoco,
ferendo uno degli assalitori, che è trascinato via dai
compagni lungo il sagrato della chiesa. I terroristi
indietreggiano con i mitra spianati, con le spalle
alla facciata, e uno di loro innesca l’esplosivo con
cui hanno riempito la jeep Cherokee nera piazzata
davanti alla chiesa. La jeep scoppia in una nuvola
di polvere e le guardie di sicurezza sono
disorientate. Credono di aver appena respinto un
attacco alla Borsa e invece questo è stato solo un
diversivo, per un attacco di scala ben maggiore.
Padre Wasim cerca di tenere chiuso il portone di
legno della chiesa, ma è buttato indietro dal
commando di uomini armati, che irrompono a
volto scoperto, con l’uniforme dell’esercito
iracheno: un inganno classico del repertorio
jihadista. In fondo alla chiesa, dietro all’altare, gli
altri due preti stanno spingendo più fedeli possibile
verso la sacrestia, per ripararli dall’attacco.
“Lasciate stare loro, prendete me!”, grida padre
Wasim, che riceve subito una pallottola in pieno
petto. Quello che lo ferisce non sa nemmeno a chi
spara. Il sacerdote stringe le mani al petto e l’uomo
si gira verso il compagno che gli sta al fianco:
“Questo chi è?”. “È un prete”, risponde l’altro, e
scarica una raffica sull’agonizzante padre Wasim.
“Lasciateli stare, prendete me!”, grida anche padre
Thair dall’altare. Anche lui è finito in un istante e
muore tra le braccia incredule di sua madre.
Padre Rafael è riuscito a spingere nella sacrestia,
alla destra dell’altare, una settantina di fedeli prima
che i terroristi si scaglino contro la porta. Questa
resiste ma gli assalitori trovano un’alternativa: la
stanza ha un finestrino senza vetri, in alto, che dà
sull’esterno, e lanciar dentro da lì qualche bomba a
mano è un gioco per i giovani carnefici.
Dar focurile continuau şi apoi, iată, se auzi o
puternică explozie, chiar lângă uşa Bisericii.
Credincioşii sunt terorizaţi, ar vrea sa scape dar nu
mai e cale de fugă. “Să ne ridicăm şi să ne rugăm
împreună” insistă Părintele Thair. Nu avea de unde să
ştie că la doar câţiva paşi de Biserică, un grup terorist
înarmat lua cu asalt cladirea Bursei. O grenadă ucise
doi dintre gardienii care păzeau clădirea. Celalţi
gardieni au răspuns la foc rănind pe unul dintre
atacatori, care e tîrât pe scările Bisericii. Teroriştii se
retrag cu mitralierele gata să tragă, cu spatele la
faţadă şi unul din ei detonează explozivul cu care
umpluseră un jeep Cherokee de culoare neagră parcat
în faţa Bisericii. Jeepul explodează într-un nor de
pulbere dezorientind gărzile. Ei cred că tocmai au
respins un atac împotriva Bursei, dar de fapt acesta
era numai o diversiune pentru un alt atac de o
gravitate şi mai mare.
Padre Wasim încearcă să ţină închisă poarta cea
mare de lemn a Bisericii, dar este aruncat îndărăt de
comandoul oamenilor înarmaţi care fac irupţie
înauntru având feţele acoperite şi purtând uniforme
ale armatei irachiene: o clasică înşelăciune tipică
jihadului. În spatele altarului, ceilalţi doi preoţi
împing cât mai mulţi oameni în sacristie spre a-i
proteja de atac. “Lăsaţi-i pe ei in pace şi luaţi-mă pe
mine!” strigă Părintele Wasim care primi imediat un
glonţ drept în piept. Cel care l-a rănit nu ştia nici
măcar în cine trage. Preotul îşi strânse pieptul cu
mâinile iar omul se întoarse către tovarăşul care îi sta
alături: “Dar ăsta cine mai e?”. “Este un preot”
răspunse acesta descărcând o rafală de mitralieră în
Padre Wasim care era de acum în agonie.
“Lăsaţi-i în pace, luaţi-mă pe mine!”, strigă şi Padre
Thair din Altar. Şi el este imediat lichidat şi moare în
braţele mamei sale căreia nu-i venea să creadă cele ce
se petreceau.
Părintele Rafael a reuşit să adune în sacristia din
dreapta altarului vre-o şaptezeci de credincioşi până
când teroriştii se dezlănţuiră împotriva uşii. Aceasta
rezistă dar asaltatorii găsiră o alternativă: undeva
deasupra, camera avea o ferestruică fără geamuri
care dădea către exterior şi fu doar o joacă pentru
tinerii călăi ca prin ea sa arunce înăuntru cîteva
grenade.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 2
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
La scheggia di una granata colpisce padre Rafael,
ferendolo gravemente all’addome. Altri vengono
colpiti dai proiettili che perforano la porta. Una
donna chiude il figlio di cinque mesi in un
cassetto, salvandolo dall’attacco.
Schijele unei grenade îl loviră în abdomen pe
Părintele Rafael, rănindu-l grav. Alţii sunt loviţi
de gloanţele trase prin uşă. O femeie îşi băgă fiul
de cinci luni într-un sertar salvându-l de la atac.
La madre di padre Thair non può saperlo, ma sta
per perdere anche l’altro suo figlio, che l’aveva
accompagnata a messa. I terroristi fanno sdraiare
tutti a terra, tranne i maschi giovani. Questi devono
restare in piedi. Ad uno ad uno li abbattono.
Mama Părintelui Thair nu putea să ştie dar tocmai
era pe punctul de a-şi pierde şi celălalt fiu al său,
care o însoţise la Biserică. Teroristii îi intind pe
toţi la pământ în afară de barbaţii tineri, pe care îi
ucid unul câte unul.
*
Non fosse per il colore sabbiato, le architetture
pulite di Nostra Signora del Perpetuo Soccorso
sembrerebbero installazioni aliene rispetto ai
monotoni palazzi attorno. L'imponente croce sopra
la facciata svetta tra le case basse, ricordo di un
tempo in cui Baghdad era una città multiculturale
che accoglieva gente da tutto l’Iraq. Il Tigri
avvolge il quartiere di Karrada su tre lati,
facendolo diventare una penisola musulmana sciita
a forte presenza cristiana, nel cuore della città. Per
arrivare dalla Green Zone basta attraversare il
fiume, ma le forze speciali irachene raggiungono la
chiesa solo alle 6 di sera, quarantacinque minuti
dopo l’attacco.
Nel frattempo, all'interno, il commando armato
tiene in ostaggio i sopravvissuti e impone il
silenzio sparando al primo segno di movimento.
Tra i jihadisti almeno tre sono ragazzini, tra i
quattordici e i quindici anni. Ognuno veste una
cintura esplosiva – con sfere di metallo per
aumentare il potenziale letale – e dispone di mitra
e bombe a mano. Il governo dirà poi che erano
cinque, non dell'Iraq, e che sono morti durante
l’attacco. La prova schiacciante della loro
provenienza da fuori sarebbero i cinque passaporti
(tre yemeniti e due egiziani) trovati tra le macerie,
ripulite il giorno dopo in tutta fretta mentre
l’esercito blindava l’ingresso delle chiesa perché
nessuno potesse vedere lo scempio. I testimoni
confermano che gli assalitori non parlavano dialetti
iracheni, ma l’arabo classico che si usa tra arabi di
nazionalità
diverse.
Stando
all'accento,
sicuramente c’erano egiziani e anche un siriano.
Dacă nu ar fi fost tencuită în culoarea nisipului,
Biserica Maicii Domnului Veşnic Ajutătoarea ar
părea o construcţie străină faţă de monotonele
clădiri din jur. Crucea impunătoare de pe culmea
faţadei domină totul pe deasupra caselor mici care
înconjoară Biserica, evocând parcă un timp pe
când Bagdadul era o cetate multi culturală şi
primitoare pentru oamenii din tot Iraqul. Fluviul
Tigrul înconjoară din trei părţi cartierul Karrada,
făcându-l să devină o peninsulă locuită de
musulmani şiiţi cu o puternică prezenţă creştină,
chiar in inima cetăţii. Pentru a ajunge aici din
Zona Verde este de ajuns să treci fluviul, dar
forţele speciale irachiene au ajuns aici de abia la
orele şase seara, la 45 de minute după atac.
Între timp, înăuntru, comandoul armat luase ca
ostatici pe supravieţuitori, impunând liniştea şi
tragând la orice minimă mişcare. Între jihadişti
cel puţin trei sunt băieţi de 14 sau 15 ani. Fiecare
este încins cu o centură explozivă – cu bile
metalice pentru a mări puterea de ucidere –
dispunând
de o mitralieră şi de grenade.
Guvernul va declara apoi că erau cinci, că nu
erau din Iraq şi că au murit în timpul atacului.
Proba zdrobitoare a originii lor din afară ar fi fost
cinci paşapoarte (trei yemenite şi două egiptene)
găsite printre ruinele îndepărtate chiar de a doua
zi sub paza armatei care blinda intrarea în
Biserică pentru ca nimeni să nu vadă profanarea.
Martorii au confirmat că atacatorii nu vorbeau
vreun dialect irachian ci araba clasică care se
foloseşte între arabii de naţionalităţi diverse.
După accent, cu siguranţă erau printre ei egipteni
şi un sirian.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 3
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
È un particolare rilevante, visto che la strategia di
al Qaida in Iraq è comandata dalle zone a cavallo
del confine siriano, dove operano capi terroristi
come Abu Khalaf, il comandante militare da poco
ucciso, e il grande loro ideologo, lo “sceicco”
settantenne Issa al Masri. Issa, che in arabo vuol
dire Gesù.
Acesta este un amănunt semnificativ dat fiind că
strategia organizaţiei “Al Qaida” în Iraq este dirijată
din zonele de la frontiera cu Siria, unde operează
căpeteniile teroriste precum Abu Khalaf, comandant
militar ucis cu puţin timp în urmă şi “marele” ideolog
“şeicul” Issa al Massri în vârstă de şaptezeci de ani.
Issa în arabă înseamnă Iisus.
I racconti dei testimoni, però, parlano di otto
persone e di almeno un altro che comandava le
operazioni dalla terrazza che circonda il tetto della
chiesa. Forse sono stati ancora di più, a giudicare
dall’operazione con cui quasi un mese dopo,
sabato 27 novembre, le forze di sicurezza irachene
hanno arrestato una cellula di al Qaida nel
quartiere di al Mansour, a Baghdad: dodici uomini,
con materiale tossico e sei tonnellate di esplosivo, i
quali hanno confessato di aver avuto parte
nell’attacco alla chiesa. Il piano iniziale doveva
essere diverso: facendo irruzione, il commando
jihadista portava con sé quattro valigie di
esplosivo, che sarebbero dovute esplodere attorno
al perimetro della chiesa, per farla crollare
uccidendo tutti i duecento fedeli presenti alla
messa domenicale. Per quale motivo le cose non
siano andate così è un segreto che i cinque
terroristi si sono portati nella tomba, o forse è
sepolto nella mente dello sconosciuto in abiti civili
che un guardiano giura di aver visto uscire dalla
scuola adiacente alla chiesa. I sopravvissuti
raccontano che verso la metà dell'assalto uno dei
terroristi chiamò qualcuno all’esterno con un
walkie talkie. “Abbiamo finito i proiettili, cosa
facciamo?”. Un ordine veloce, con un esito
sinistro: “Va bene, allora da adesso usiamo le
bombe”.
Relatările martorilor însă vorbesc despre opt persoane
şi de cel puţin un altul care comanda operaţiunile de
pe terasa care se află pe acoperişul Bisericii. Poate au
fost şi mai mulţi dacă judecăm după acţiunea forţelor
de securitate irachiene în urma căreia după aproape o
lună, la 27 noiembrie 2010, au arestat o celulă “Al
Qaida” în cartierul Al Mansour din Bagdad. Aceasta
era compusă din 12 oameni, dotaţi cu arme chimice
şi cu şase tone de explozibil. Aceşti oameni au
mărturisit că au luat parte la atacul împotriva
Bisericii. Planul iniţial trebuia să fie divers: făcând
irupţie în Biserică, comandoul jihadist aducea cu sine
patru valize de explozibil, care ar fi trebuit să
explodeze din interiorul Bisericii pentru a o face să se
prăbuşească şi să-i ucidă pe toţi cei două sute de
credincioşi prezenţi la Liturghia Duminicală. Pentru
care motiv lucrurile nu s-au petrecut altfel decât
fusese prevăzut iniţial e un secret pe care cei cinci
terorişti l-au dus cu ei în mormânt sau poate este
tăinuit în mintea necunoscutului care – îmbrăcat în
haine civile - a fost văzut de un gardian ieşind din
şcoala alăturată Bisericii. Supravieţuitorii au povestit
că pe la jumătatea asaltului unul din teorişti chemă
printr-un walkie talkie pe cineva din exterior, zicând
“Am terminat gloanţele, ce facem acum?”. Urmă un
ordin rapid, cu sinistre consecinţe: “Bine, de acum
folosim bombele”.
Dentro la chiesa, mentre tengono in ostaggio i
fedeli, i terroristi si mostrano stranamente al
sicuro, nonostante l’assedio dell’esercito iracheno
e il ronzio sordo degli elicotteri americani che
controllano la situazione dall’alto. Sono talmente a
loro agio da concedersi prima il maghrib, la
preghiera del pomeriggio, e poi l’ishà, quella della
sera, in mezzo ai corpi delle loro vittime.
Înăuntrul Bisericii, în timp ce luau ca ostatici pe
credincioşii creştini, teroriştii – în mod straniu – se
simţeau în siguranţă, cu tot asediul armatei irachiene
şi cu tot zumzăitul surd al elicopterelor americane
care controlau situaţia de la înălţime. Se simţeau atât
de în largul lor încât - printre trupurile neînsufleţite
ale victimelor lor - şi-au făcut rugăciunea de după
amiază, zisă “maghrib” şi pe cea de seara, zisă
“isha”.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 4
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Le forze irachene, all’esterno, aspettano non si sa
cosa, perché è chiaro a tutti che non ci sarà alcuna
offerta di mediazione, da nessuna delle due parti.
Un dipendente laico della curia di Baghdad che si è
precipitato sul luogo dell’assedio cerca di rendersi
utile. È determinato, vuole mettere a frutto la sua
conoscenza dettagliata della pianta dell’edificio per
sbloccare la situazione. Ma appena prova a offrire
il suo aiuto ai militari, ottiene soltanto un secco
“questo è affar nostro, vattene via”. I soldati
respingono bruscamente anche un uomo che li
implora di fare qualcosa per salvare sua moglie e i
suoi due figli, un ragazzo e una ragazza, in
ostaggio dentro la chiesa. Lo stallo dura quasi tre
ore.
*
Cala la sera. I muri di Nostra Signora del Perpetuo
Soccorso si arrossano, per poi sfumare verso il
nero. L’assedio resta sospeso in un tramonto
irreale, reso torbido dalla foschia, per tutto il
tempo che corre dall’arrivo dell’esercito iracheno
al blitz finale per provare a liberare gli ostaggi.
Spari intermittenti rompono il silenzio, a scandire
il ritmo del confronto a distanza. Nessuna delle
due parti studia l’altra: si attende finché non sarà
venuto il momento di recitare il finale già scritto.
I terroristi sparano a chiunque afferri un cellulare,
come dimostrano le ferite di due ragazze, colpite
alla mano e al braccio quando i loro telefonini
avevano iniziato a squillare. Sparano al primo
rumore sospetto e i bambini che piangono sono
uccisi all’istante. Tra i corpi stesi, i morti restano
accatastati con i vivi. Una ragazza racconterà: “Un
lampadario mi era crollato addosso, bloccandomi il
fianco. Avevo le schegge di vetro conficcate nella
pelle, il piede di un uomo sulla testa e il corpo di
una ragazza che mi premeva sul petto,
inondandomi col sangue che colava dalle sue
ferite”. Mentre sentiva i proiettili sfiorarla radenti,
è riuscita a chiamare la sua famiglia che la
aspettava a casa: “Ero certa di morire e volevo
salutarli, dire loro per l’ultima volta: vi voglio
bene”. Qualcuno del commando spara sulle stufe
del riscaldamento, per asfissiare con il loro gas chi
è sdraiato nelle vicinanze.
La exterior, forţele irachiene, nu se ştie ce mai
aşteptau pentru că tuturor le era clar că nu era loc
pentru nici o mediere de la nici una din părţi. Un
funcţionar laic al Episcopiei din Bagdad s-a
prezentat imediat la locul asediului şi încearcă să
fie util forţelor armate. Este determinat, vrea să
deblocheze situaţia punând la dispoziţie
cunoştinţele sale detaliate asupra planului
clădirii. Dar de îndată ce încearcă să ofere
ajutorul său militarilor, obţine doar un raspuns
sec: “aceasta este treaba noastră, du-te de aici”.
Soldaţii resping brusc pe un alt bărbat care îi
implora să facă ceva pentru salvarea soţiei sale şi
a celor doi fii, baiat şi fată, ostatici în Biserică.
Inerţia dură aproape trei ore.
Se inserează. Zidurile Bisericii mai întâi se
înroşesc şi apoi devin negre. Asediul rămâne
suspendat într-un apus de soare ireal, tulbure din
cauza ceţii, pe tot timpul care s-a scurs între
sosirea armatei irachiene şi bliţul final pentru
eliberarea ostaticilor. Împuşcături intermitente
sfâşie liniştea parcă spre a cadenţa confruntarea
de la distanţă. Nici una dintre părţi o pândeşte pe
cealaltă; se aşteaptă doar să vină momentul în
care fiecare să recite partea sa în finalul deja
scris.
Teoriştii trag în oricine ia în mână un telefon
mobil, după cum demonstrează rănile a două fete
împuşcate în mâini şi în braţ. Trag la orice zgomot
suspect iar copii care plâng sunt ucişi pe loc. Între
corpurile întinse pe jos, morţii sunt la un loc cu
cei vii. O fată va povesti apoi: “Căzuse peste mine
mine un policandru, blocându-mă dintr-o parte.
Aveam cioburi de sticlă înfipte în piele, piciorul
unui om pe cap şi corpul unei alte fete mă apăsa
pe piept, inundându-mă cu sângele care ii curgea
din rănile sale”. În timp ce auzea şuieratul
gloanţelor care treceau razant pe lângă ea, a
reuşit să apeleze telefonic familia sa, care o
aştepta acasă: “Eram sigură că voi muri şi vroiam
să îi salut, pentru a le spune lor pentru ultima
dată, vă iubesc mult”! Cineva din comandou trase
cu arma asupra sobelor de încălzire pentru a-i
sufoca cu gazul emanat de ele pe cei întinşi în
apropierea lor.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 5
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Il crocifisso diventa un bersaglio per i proiettili. I
terroristi lo crivellano di colpi – raccontano i
sopravvissuti – gridando sprezzanti: “Su, dite a lui
di salvarvi!”. E ancora: “Siete infedeli. Siamo qui
per vendicare il rogo dei Corani e le donne
musulmane messe in carcere in Egitto”. Alludono
alla falsa notizia, smentita persino dai Fratelli
musulmani ma usata come pretesto da al Qaida per
l’offensiva contro i cristiani, secondo cui la Chiesa
copta egiziana avrebbe rinchiuso in un convento
Camilia Chehata e Wafa Constantine, mogli di due
sacerdoti copti, come punizione per la loro
conversione all’islam.
Crucea din Altar devine ţintă pentru gloanţe. Teoriştii
o găureau – povestesc supravieţuitorii - strigând cu
dispreţ: “Hai, spuneţi-I să vă salveze!”. Şi iarăşi:
“Sunteţi necredincioşi. Suntem aici spre a ne răzbuna
pentru rugul făcut din cărţile Coranului şi pentru
femeile musulmane închise în puşcărie în Egipt”!
Făceau aluzie la falsa ştire, de altfel dezminţită chiar
de “Fraţii Musulmani”, dar folosită de Al Qaida ca
pretext pentru a justifica ofensiva împotriva
creştinilor, conform căreia Biserica Egipteana Coptă
ar fi închis într-o mînâstire pe Camilia Chehata şi pe
Wafa Constantine, soţiile a doi preoţi creştini de rit
copt, drept pedeapsă pentru convertirea lor la Islam.
Quando terminano le pallottole, la granata
scagliata da un terrorista mette fine anche alla vita
di Raghada e del bambino che porta in grembo.
Secondo alcuni testimoni, la donna avrebbe trovato
la morte abbracciata a forza a uno dei terroristi,
che l’avrebbe presa con sé per poi farsi esplodere.
Neanche il marito vedrà vivo l’irruzione
dell’esercito iracheno, che comincia a caricare
compatto dall’ingresso principale della chiesa,
ennesima prova d'insipienza di militari impreparati
e mal guidati. “I marine sono più intelligenti”, fa
notare padre Giorgio Jahola, un sacerdote di Mosul
venuto a Roma con i feriti in cura al Policlinico
Gemelli. “Tutto il perimetro della chiesa è
circondato da finestre, a cui si può facilmente
accedere dalle terrazze. Gli ingressi laterali erano
solitamente ostruiti da sbarramenti in cemento, ma
le autorità li avevano fatti rimuovere proprio nei
due giorni precedenti all’attacco. Quindi c’erano
altri varchi disponibili”.
Când terminară gloanţele, grenada aruncată de unul
dintre terorişti puse fine vieţii tinerei Raghada şi
copilului pe care ea îl purta în pântece. Conform unor
martori, femeia ar fi murit îmbrăţişând forţat pe unul
dintre teorişti, care a luat-o în braţe, înainte de a se
arunca în aer. Nici măcar soţul ei nu va apuca să vadă
intrarea armatei irachiene care compactă forţa de
acum intrarea principală în Biserică; este aceasta o
alta din nenumăratele probe care atestă nepriceperea
şi prostia militarilor irachieni neinstruiţi şi rău
comandaţi. “Trupele speciale americane sunt mai
inteligente” subliniază Părintele Georgio Jahola, un
preot din Mossul, venit la Roma cu răniţii care sunt
îngrijiţi la Policlinica Gemelli. “Întregul perimetru al
Bisericii are ferestre, la care se poate ajunge cu
uşurinţă de pe terase. Intrările laterale erau şi ele
libere; de obicei acestea erau inutilizabile datorită
unor dale de ciment pe care însă autorităţile le
îndepărtaseră chiar cu două zile înaintea atacului.
Aşadar erau alte intrări disponibile”.
I terroristi erano pronti: avevano già recitato la
preghiera del martirio: “Allah è il più grande,
Allah è il più grande, non c’è Dio eccetto Allah”.
Ed erano decisi a farsi esplodere. Due ci sono
riusciti, un terzo è stato bloccato dai militari
quando, alle 21.05, hanno staccato la corrente
elettrica e una voce ha urlato: “Siamo le forze
irachene, alzatevi e state calmi: vi salveremo”.
Teroriştii erau pregătiţi: îşi recitaseră deja
rugăciunea martiriului: “Allah este Cel mai mare,
Allah este Cel mai mare, nu este alt Dumnezeu decât
Allah” şi erau decişi să se arunce în aer. Doi dintre ei
au reuşit să o facă dar al treilea a fost blocat de
militari, care la orele 21'05” au întrerupt curentul
electric, au pătruns în Biserică şi o voce a urlat:
“Suntem forţele irachiene, ridicaţi-vă şi fiţi calmi: vă
vom salva”.
Il blitz non sarà ricordato tra i più fulminei della
storia: lo scambio di proiettili è durato venti
minuti, fino alle 21.25, per liberare la navata della
chiesa e la sacrestia.
Bliţul nu va fi considerat drept unul dintre cele mai
fulminante din istorie, căci schimbul de focuri a mai
durat douăzeci de minute, până spre orele 21'25”,
când au fost eliberate naosul şi sacristia.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 6
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
L’accesso alla chiesa è stato successivamente
sbarrato e, nel disordine dei soccorsi, i familiari
hanno iniziato a correre freneticamente da un
ospedale all'altro, nella speranza di trovare i loro
cari ancora in vita da qualche parte. Dentro e
attorno alla chiesa si sono contati 58 morti, esclusi
gli assalitori.
Accesul în Biserică a fost apoi blocat şi, în
dezordinea acordării asistenţei medicale, membrii
familiilor au început să alerge frenetic de la un spital
la altul, cu speranţa ca să-şi găsească încă în viaţă pe
cei dragi în vre-unul din ele. În interiorul şi în jurul
Bisericii au fost numaraţi 58 de morţi, fără a-i socoti
pe terorişti.
*
Trei zile după aceea, marţi, femei îndoliate însoţeau
şapte sicrie înfăşurate în drapelul irachian. Ministrul
Drepturilor Omului, creştinul Wijdan Mikheil, este
prezent la ceremonie dimpreună cu liderul şiit Ammar
al Hakim, care are faţa brăzdată de lacrimi. Fumul de
tămâie se ridica către cer în timp ce mai bine de şapte
sute de persoane salutau sicriele acoperite de flori
care încet se îndreptau către altar. Două dintre ele
păstrează trupurile preoţilor Thair şi Wasim. Încă
puţin şi vor fi înmormântate împreună în cimitirul de
sub Biserica lor săracă şi sfâşiată de durere.
Tre giorni dopo, martedì, donne vestite di nero
accompagnano sette bare avvolte nella bandiera
irachena. Il ministro dei diritti umani, il cristiano
Wijdan Mikheil, è alla cerimonia assieme al leader
politico sciita Ammar al Hakim, che ha il viso
rigato dalle lacrime. Il fumo dell’incenso impregna
l’aria, mentre più di settecento persone salutano i
feretri coperti di fiori che avanzano lentamente
verso l’altare. Due di essi custodiscono i corpi di
padre Thair e padre Wasim. Ancora qualche istante
e saranno sepolti insieme nel cimitero che sta sotto
la loro chiesa, povera e straziata.
Credinţa şi martiriul lor întăreşte Biserica şi este
sămânţa care naşte noi creştini. Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea
Curatei Maicii Tale şi ale preoţilor Tăi Thair şi Wasim
dimpreună cu cei 57 de mucenici care au pătimit
dimpreună cu dânşii, întoarce-ne pre noi la credinţă
îndepărtează-ne de la vieţuirea noastră cea pătimaşă
şi păcătoasă, ne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi,
ca Unicul bun şi de oameni iubitor. Amin!
.... fără comentarii ....
Sfânta Liturghie pentru pomenirea Mucenicilor în
Roma, la 25 novembrie 2010
Creştin din Indonezia - decapitat de islamici şi
batjocorit.
SALVAŢI CREŞTINII DIN ASIA SI AFRICA!
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 7
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Bagdad, Iraq, Biserica cu hramul “Maica
Domnului Veşnic Ajutătoarea”
Bagdad, Iraq, Biserica cu hramul “Maica
Domnului Veşnic Ajutătoarea” - Vedere generală
Înmormântarea unuia dintre preoţi
Biserica devastată
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 8
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Părintele THAIR
Părintele Wasim
Părintele Wasim
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 9
Pătimirea Mucenicilor lui Hristos din Cetatea Bagdadului, masacraţi în Biserică de islamici, la 31 octombrie 2010.
Comunitatea Ortodoxă Română, Viale Giorgio Morandi, 84, 00155 – Roma Telefon 06-2283567, 06-9784.3178 pag 10